Bucureştiul are nevoie de un colac de salvare, spune liderul PSD Bucureşti, Gabriela Firea.

Autor: Andreea Tobias Postat la 18 august 2022 37 afişări

Bucureştiul are nevoie de un colac de salvare, spune liderul PSD Bucureşti, Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un colac de salvare. Capitala este abandonată de falşii salvatori şi toate proiectele majore sunt blocate! Nu putem lăsa oraşul să se degradeze, iar actuala conducere să se preocupe doar de lucruri mărunte şi răfuieli politice fără sfârşit”, se arată într-o postare pe Facebook a Gabrielei Firea.

Potrivit acesteia, singurii vinovaţi pentru cum a ajuns Capitala României sunt Nicuşor Dan, USR Bucureşti, PNL Bucureşti şi „să nu uităm de Ludovic Orban, omul politic rămas doar amintire tristă”.

Gabriela Firea adaugă că a analizat, alături de parlamentarii, consilierii generali social democraţi şi liderii organizaţiilor de sector din Bucureşti, situaţia în care se află proiectele propuse de PSD în Bucureşti.

„Obiectivele majore de investiţii pe care le-am lăsat în lucru sunt blocate şi se fac paşi mult prea mici pentru continuarea lor.

Pasajul Doamna Ghica trebuia să fie terminat până acum, însă pe şantier bate vântul, nu sunt muncitori, spre disperarea bucureştenilor care locuiesc sau tranzitează zona.

În Prelungirea Ghencea lucrările bat pasul pe loc. În curând se finalizează pasajul Domneşti, iar Primăria Capitalei nu a terminat nici bucata pe care am început-o noi.

Pentru continuarea proiectului Ciurel - Centura Capitalei luăm atitudine! Bucureştenii cer acest proiect şi vom fi vocea lor. Iniţiem o campanie de strângere de semnături pentru continuarea drumului expres.

În marile parcuri este mizerie, dar primarul general nu o vede! Din contră, spune senin la televizor că e în parcuri e chiar curat. Niciodată nu vom fi de acord ca spaţiile verzi să fie lăsate în paragină pentru a ajunge pe mâinile privaţilor. Parcurile sunt ale oamenilor şi ale lor trebuie să rămână”, spune Firea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
firea,
bucureşti,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.