BREAKING NEWS: Încă o zi cu mii de infectări cu coronavirus. Sunt zeci de deces în ultimele 24 de ore

Autor: Mediafax Postat la 10 ianuarie 2021 535 afişări

BREAKING NEWS: Încă o zi cu mii de infectări cu coronavirus. Sunt zeci de deces în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în România au fost diagnosticate 3.082 de cazuri noi de COVID-19, iar 62 de persoane au murit. În ATI sunt internaţi, duminică, 1.065 de pacienţi.

Până duminică, în România au fost confirmate 671.284 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 598.610 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Până duminică, 16.654 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au murit.

De sâmbătă, de la ora 10.00 până duminică la ora 10.00 au fost raportate 62 de decese, dintre care 37 la bărbaţi şi 25 la femei. Este vorba de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Sălaj, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, şapte decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar trei pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.744. Dintre acestea, 1.065 sunt internate la ATI.

Până duminică, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.017.624 de teste. Dintre acestea, 15.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.765 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.032 la cerere.

Pe teritoriul României, 31.382 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.637 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 48.398 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 72 de persoane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
mort,
caz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.