BREAKING. Ce se întâmplă cu cazurile Covid azi în România

Autor: Andreea Tobias Postat la 12 mai 2021 312 afişări

BREAKING. Ce se întâmplă cu cazurile Covid azi în România

Autorităţile anunţă 930 cazuri noi de coronavirus din peste 24.000 teste efectuate şi 98 decese. Două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, iar cinci decese la categoria de vârstă 40-49 ani.

Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.068.817 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.018.642 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 930 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 288 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 29.233 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.05.2021 (10:00) – 12.05.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbaţi şi 43 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 34 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.733. Dintre acestea, 874 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.565.452 de teste RT-PCR şi 993.475 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.307 teste RT-PCR (14.910 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.397 la cerere) şi 10.236 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 16.544 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.274 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 41.676 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 161 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.193 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.245 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 11 mai, 3.453 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 756.775 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
bilanţ,

ALEPH STORY: De ce este energia în România mai scumpă decât în Italia sau Spania. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.