Soluţia găsită de un trib din Zambia pentru a înlocui blănurile de animale folosite în ceremonii

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 20 ianuarie 2020 230 afişări

Atunci când ceremoniile cer purtarea de blănuri de animale, dar nu doreşti să omori vieţuitoarele, trebuie găsite soluţii, ca aceea adoptată de poporul lozi din Zambia.

Soluţia găsită de un trib din Zambia pentru a înlocui blănurile de animale folosite în ceremonii

Cum ceremoniile poporului presupuneau utilizarea de blănuri de leopard şi de serval, precum şi coame de lei, o căpetenie lozi, Inyambo Yeta, a apelat la o organizaţie dedicată salvării felinelor mari, scrie CNN. S-a găsit astfel soluţia blănurilor false, create de specialişti în design digital ca să fie cât mai greu de deosebit de cele naturale, după care materialul astfel proiectat este produs în China, iar costumele confecţionate în Africa de Sud. Pe lângă fustele tradiţionale, croite astfel încât să nu fie toate la fel, s-au mai produs până acum şi circa 200 de podoabe de cap cu coame false de leu. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.