Bizara piaţă a părului

Autor: Matei Postat la 06 august 2012 47 afişări

Dacă aţi crede că nu există nicio legătură între misticism, Mafia Rusească, Paris Hilton, Will Smith, analizaţi datele „pieţei părului”, un domeniu în care profitul vine direct din creştetul oamenilor.

Statele Unite ale Americii au avut anul trecut un profit de 1,3 milioane de dolari de pe urma părului uman, potrivit informaţiilor de pe site-ul www.centives.com. Mai mult decât atât, părul uman a devenit atât de valoros în 2011 încât hoţii au furat din saloane păr în valoare de 230.000 de dolari, ignorând televizoarele cu ecrane plate şi casele de marcat. De ce? Perucile de calitate trebuie să fie similare podoabelor capilare naturale, cu rezistenţă şi durabilitate mare, specifice părului "virgin": niciodată vopsit, tăiat sau procesat. Astfel de peruci, folosite mai ales în filme, pot să ajungă la preţuri de 6000 de dolari.

Paris Hilton, moştenitoarea faimosului lanţ hotelier Hilton şi-a cumpărat o astfel de perucă pe care a botezat-o "Precious". A pierdut-o în scurt timp şi "a fost nevoită" să-şi mai cumpere una, cu 10,000 de dolari de această dată.

Perucile de tip Cornrow (care au modelul împletiturilor pe scalp) sunt cel mai dificil de făcut, iar uneori e nevoie ca trei oameni să lucreze timp de şase zile pentru realizarea uneia singure. Will Smith foloseşte astfel de peruci, pentru filmul Hancock a purtat trei, una dintre acestea fiind făcută din propriul lui păr.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, antreprenorii din domeniu s-au dus în Rusia în căutare de păr uman, credeau că oamenii de acolo sunt suficient de săraci pentru a-şi vinde părul. Dar Mafia Rusească a observat cât de prosperă este această "piaţă a părului" şi a cerut un procent de 20% din profit. În consecinţă, atenţia celor din domeniu s-a îndreptat spre India unde tradiţia cere ca femeile să îşi poarte părul lung, astfel, în 2011, aproximativ 66 % din părul uman importat au venit de aici.

Un exemplu este Tirumala Venkateswara, cel mai vizitat sit religios din lume cu 20 de milioane de pelerini pe an venind aici în căutarea norocului, de trei ori mai mult decât vizitatorii Vaticanului. Dintre aceştia, jumătate sunt femei care consideră că este nevoie de un anumit sacrificiu pentru ca norocul să le surâdă. În fiecare zi, 25,000 dintre acestea îşi rad părul, într-o clădire special amenajată în interiorul aşezământului religios, unde lucrează 6 bărbieri. Administraţia Tirumala colectează pentru ca a-l licita ulterior, la una dintre aceste licitaţii ajungându-se la suma record de 27 de milioane.

Tradiţiile se schimbă şi în India, iar cei din industrie se orientează către alte ţări pentru a-şi îmbunătăţi rezervele de păr. Există puţini candidaţi, în Ucraina buncăre pline de păr uman sunt păzite de oameni înarmaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
afaceri,
par,
piata,
profit
/actualitate/bizara-piata-a-parului-9925346
9925346
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.