Biro, ASF: Luăm în calcul eliminarea societăţilor care vând ieftin RCA şi nu achită despăgubirile

Postat la 20 iunie 2013 69 afişări

Una dintre soluţiile pentru reducerea numărului de plângeri pe segmentul RCA este eliminarea societăţilor care practică tarife joase şi, după momentul daunei, nu achită despăgubirile, a declarat Albin Biro, membru neexecutiv în conducerea Autorităţii de Supraveghere a Asigurărilor (ASF).

Biro, ASF: Luăm în calcul eliminarea societăţilor care vând ieftin RCA şi nu achită despăgubirile

"Există probleme cu unele dosare de daune pe RCA şi probabil că numărul lor este mult mai mare faţă de numărul de plângeri care ajung la autoritate. Am vorbit de o soluţie care ar însemna eliminarea din piaţă a celor care nu plătesc. Autoritatea are la îndemână această soluţie. Trebuie analizate însă şi consecinţele unei astfel de decizii, cum s-ar reflecta la nivelul Fondului de garantare a asiguraţilor. Dar, deocamdată cred că trebuie să ajungem la piaţă, la societăţi şi să înlăturăm aceste practici, care înseamnă pentru asiguraţi sau potenţialii asiguraţi că la RCA mă asigur la cel mai ieftin asigurător şi nu mă interesează consecinţele. Cât timp există asigurători ieftini de la care nu ne aşteptăm la plata daunelor dar nici nu ne interesează pentru că alţii vor fi beneficiarii acestor despăgubiri, acest fenomen nu va dispărea", a spus Biro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/biro-asf-luam-in-calcul-eliminarea-societatilor-care-vand-ieftin-rca-si-nu-achita-despagubirile-10992197
10992197
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.