Benzina s-a scumpit în trei ani de criză cu 84%. Doar la greci a crescut mai mult

Postat la 09 ianuarie 2012 6 afişări

Finalul săptămânii trecute a mai adus o scumpire la pompă, aceasta fiind deja a doua creştere de preţ de la începutul anului.

În ultimii trei ani de criză, adică de la începutul lui 2009 şi până la finele anului trecut, litrul de benzină comercializat pe piaţa locală s-a scumpit cu peste 84%, în euro, arată datele publicate în buletinele petroliere realizate de Comisia Europeană. În lei, creşterea a fost de 82%, comparând preţurile afişate de Petrom de la începutul lui 2009 cu cele afişate în prima zi a acestui an. Totodată, în ultimii trei ani de criză, economia României a picat cu 7%. Datele Comisiei Europene arată că dacă pe data de 12.01.2009 un litru de benzină costa circa 0,66 euro (3 lei), pe 19.12.2011 acelaşi litru de benzină se cum­pă­ra cu peste 1,2 euro (5,6 lei). Cu aceste creşteri de preţ, România se clasează pe al doilea loc în topul scumpirilor la benzină între toate cele 27 de state membre, medalia de aur fiind adjudecată de petroliştii din Grecia, ţară în care acest tip de carburant a crescut cu aproape 98% în perioada de timp analizată. Podiumul este completat de Letonia, dar la o diferenţă considerabilă de primii clasaţi, aici litrul de benzină scumpindu-se cu "numai" 67,8%.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
benzina,
scumpire,
grecia,
romania
/actualitate/benzina-s-a-scumpit-in-trei-ani-de-criza-cu-84-doar-la-greci-a-crescut-mai-mult-9134816
9134816
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.