Băsescu: Trebuie să avem şi în mediul rural certitudinea bunăstării

Postat la 02 iulie 2013 42 afişări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este necesară prioritizarea folosirii fondurilor UE alocate României prin Politica Agricolă Comună (PAC) pentru a asigura hrănirea din surse proprii a populaţiei ţării, dar şi "certitudinea bunăstării în mediul rural".

Băsescu: Trebuie să avem şi în mediul rural certitudinea bunăstării

 "Trebuie să dăm şi bunăstarea celor care trăiesc în mediul rural. Trebuie să vină şi bunăstarea în mediul rural, certitudinea de bunăstare în mediul rural", a afirmat preşedintele la dezbaterea organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia lansării documentului strategiei de dezvoltare a agriculturii pentru perioada 2014-2020.

Şeful statului a arătat că pentru exerciţiul 2014-2020 România are circa 19 miliarde de euro alocate prin PAC, cu 4,5 miliarde mai mult decât în 2007-2013, respectiv 12 miliarde pentru subvenţii prin plăţi directe, iar 7 miliarde pentru dezvoltare rurală, însă Guvernul român poate decide cu privire la transferul între cei doi piloni a circa 25% din această sumă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/basescu-trebuie-sa-avem-si-in-mediul-rural-certitudinea-bunastarii-11065767
11065767
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.