Băsescu: Europarlamentarii noştri vor putea mări bugetul alocat României cu 8-9 miliarde de euro

Postat la 15 martie 2013 21 afişări

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după finalizarea lucrărilor Consiliului European, că dezbaterea din Parlamentul European privind flexibilizarea fondurilor va da ocazia europarlamentarilor români să obţină încă 8-9 miliarde de euro în plus pentru România.

Băsescu: Europarlamentarii noştri vor putea mări bugetul alocat României cu 8-9 miliarde de euro

 "Această dezbatere (privind flexibilizarea fondurilor, n.r.) care va fi în Parlament va da ocazia parlamentarilor noştri să obţină încă vreo 8-9 miliarde de euro în plus - ei parcă îmi reproşau mie că a fost creşterea de numai 18% a bugetului - şi sunt convins că prin pricererea, talentul, inteligenţa, capacitatea lor de a convinge, vor mări bugetul României", a spus Băsescu.

El a arătat că rezoluţia PE cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020 este un act politic al PE pe care personal îl consideră îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget şi i-a ironizat pe unii politicienii români pentru modul în care au înţeles această rezoluţie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/basescu-europarlamentarii-nostri-vor-putea-mari-bugetul-alocat-romaniei-cu-8-9-miliarde-de-euro-10670401
10670401
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.