Bancherii au ţinut la BNR 420 mil. lei în fiecare zi lucrătoare din februarie

Autor: Ciprian Botea Postat la 07 martie 2013 16 afişări

Băncile au depus la BNR, prin facilitatea de depozit pe o zi, 420 milioane de lei (95 mil. euro) în fiecare zi lucrătoare din februarie, un maxim al ultimelor şapte luni, în condiţiile în care nu au dorit să-şi asume riscuri prea mari prin creditarea economiei sau prin acordarea de împrumuturi altor jucători din piaţa monetară.

Băncile au depus la BNR, prin facilitatea de depozit pe o zi, 420 milioane de lei (95 mil. euro) în fiecare zi lucrătoare din februarie, un maxim al ultimelor şapte luni, în condiţiile în care nu au dorit să-şi asume riscuri prea mari prin creditarea economiei sau prin acordarea de împrumuturi altor jucători din piaţa monetară. Lichiditatea a continuat însă să fie inegal distribuită în piaţă, în condiţiile în care au existat bănci care au mers în continuare la BNR pentru a lua bani prin facilitatea de credit pe o zi. Sumele împrumutate s-au ridicat la 71 milioane de lei în fiecare zi lucrătoare din februarie. Băncile care au apelat la facilitatea de credit de urgenţă s-au împrumutat la o dobândă de 9,25% pe an pentru că nu au găsit pe nimeni dispus pe piaţă să le împrumute bani cu dobândă de 5-6% pe an, cât au fost dobânzile interbancare pentru scadenţa de o zi în luna februarie. De cealaltă parte, băncile care şi-au pus banii la BNR prin facilitatea de depozit pe o zi au primit o dobândă de 1,25% pe an. Volumul total al sumelor rulate prin facilitatea de depozit a fost de 8,4 miliarde de lei (1,9 mld. euro) în luna februarie. Această facilitate este oferită ca un debuşeu, dealerii putând să plaseze la sfârşitul fiecărei şedinţe de tranzacţionare leii în exces în depozite pe o zi la BNR dacă nu reuşesc să găsească alte plasamente (în credite pentru clientelă sau la alte bănci comerciale care ar avea nevoie de lichidităţi).

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Bancheri,
BNR,
depozit pe o zi
/actualitate/bancherii-au-tinut-la-bnr-420-mil-lei-in-fiecare-zi-lucratoare-din-februarie-10652101
10652101
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.