Banca Transilvania a anunţat profit de 320 mil. lei pe 2012, dar acesta va rămâne în bancă

Autor: Andrei Chirileasa Postat la 12 februarie 2013 76 afişări

Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă cu capital majoritar privat românesc, a raportat un profit net de 320,4 mil. lei (71,9 mil. euro), în creştere cu 40% faţă de 2011, dar conducerea băncii va propune ca profitul să fie reinvestit, astfel că cel mai probabil capitalul social va fi majorat, iar acţionarii băncii vor primi "acţiuni gratuite".

Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă cu capital majoritar privat românesc, a raportat un profit net de 320,4 mil. lei (71,9 mil. euro), în creştere cu 40% faţă de 2011, dar conducerea băncii va propune ca profitul să fie reinvestit, astfel că cel mai probabil capitalul social va fi majorat, iar acţionarii băncii vor primi "acţiuni gratuite". "Suntem mulţumiţi de rezultatele financiare din anul care a trecut, mai ales că au fost obţinute în pofida unei volatilităţi pronunţate şi a multiplelor incertitudini a mediului economic local şi european. Vom propune acţionarilor noştri capitalizarea profitului obţinut pentru a putea continua creşterea băncii şi susţinerea economiei româneşti", a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, care conduce în prezent şi operaţiunile de zi cu zi în calitate de administrator delegat. Banca Transilvania a rămas fără CEO de la începutul anului trecut, după ce mandatul olandezului Robert Rekkers nu a mai fost prelungit. Deşi nu a găsit un înlocuitor pentru Rekkers, Banca Transilvania a crescut anul trecut, majorându-şi activele cu 15%, până la 29,57 mld. lei (6,57 mld. euro). Portofoliul de credite (brut) a crescut cu 12%, la 17,57 mld. lei, în timp ce provizioanele au crescut cu 27%, la 2,11 mld. lei.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/banca-transilvania-a-anuntat-profit-de-320-mil-lei-pe-2012-dar-acesta-va-ramane-in-banca-10557745
10557745
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.