Avertismentul lui Adrian Marinescu: Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi. Când am putea vedea o echilibrare a situaţiei COVID-19

Postat la 17 martie 2021 54 afişări

Avertismentul lui Adrian Marinescu: Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi. Când am putea vedea o echilibrare a situaţiei COVID-19

Directorul medical al Institutului Matei Balş, Adrian Marinescu, crede că următoarele două, trei luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi, şi spune că la sfârşitul verii ar putea să apară un echilibru.

Întrebat la emisiunea Marius Tucă Show de la Aleph News cum va trece România prin următoarea perioadă, Adrian Marinescu a spus că ne aşteaptă luni dificile, dar că speră să scadă numărul cazurilor severe.

„Următoarele 2-3 luni vor fi grele, cu multe infectări în fiecare zi. Ce sper este să se vadă la nivelul cazurilor severe, care să scadă în momentul în care totuşi cei care se vaccinează, şi cei mai mulţi sunt persoane vulnerabile, nu se vor mai îmbolnăvi. (...) Următoarele 2-3 luni nu vor fi uşoare, Eu cred că din iunie o să se vadă uşor-uşor, dar am spus că la sfârşit de vară mă gândesc să fie un echilibru”, a spus medicul.

Acesta crede că efectul vaccinării se va vedea, dar că valul trei ne-a prins cu puţine persoane vaccinate: „Din păcate, ne-a prins valul al treilea cu un număr prea mic de persoane vaccinate. În Israel, în momentul în care au avut 25 sau 30% dintre cei vulnerabili vaccinaţi s-a văzut ca efect”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
avertisment,
vaccinari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.