AVERTISMENT DUR AL FMI. Economia României ar putea să SCADĂ cu 5% pe fondul crizei din zona euro. Leul riscă o DEPRECIERE de până la 20%

Postat la 24 octombrie 2012 13 afişări

Intensificarea puternică a crizei din zona euro, cu probabilitate medie de materializare, ar avea un impact major asupra României, fiind posibilă o scădere economică de 5% şi o depreciere a leului cu 15-20%, avertizează experţii FMI.

FMI vede cinci riscuri importante pentru România: agravarea crizei din zona euro şi accelerarea dezintermedierii de către grupurile bancare străine, ambele cu probabilitate medie de materializare, dar cu impact ridicat; o reacţie negativă a populaţiei şi politicienilor faţă de reforme şi accesarea de fonduri UE sub aşteptări, care au şanse ridicate de realizare; blocarea accesului la pieţele financiare, cu şanse mici şi efect mediu.

Analiştii financiari sunt de părere că scenariul experţilor de la FMI nu ar trebui să ne ia prin surprindere, dar şi că în eventualitatea în care acesta se va materializa statul ar putea recurge la adoptarea unor noi măsuri de austeritate.

"Nu este o noutate sau o surpriză că zona euro o duce rău ş că există posibilitatea unei intrării în recesiune la sfârşitul lui 2012. Şi pentru 2013 scenariile sunt rezervate. E păcat că trebuie să vină FMI să ne tragă de mânecă. Însă, înainte de alegeri nu există niciun apetit să se discute despre astfel de lucruri", a declarat pentru gândul analistul economic Aurelian Dochia.

În opinia sa, pentru acest scenariu nu există o soluţie miraculoasă care să ne apere de consecinţele negative ale agravării crizei din zona euro. "Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le schimbăm, începând cu sistemul fiscal. În cazul unei contracţii economice, veniturile la buget vor scădea şi atunci trebuie găsite soluţii fie majorarea unor impozite şi taxe, fie reducerea semnificativă a cheltuielilor, nu adoptarea unor măsuri pe picior, măsuri care nu au fost pregătite", ne-a explicat Dochia.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FMI,
Economie,
criza
/actualitate/avertisment-dur-al-fmi-economia-romaniei-ar-putea-sa-scada-cu-5-pe-fondul-crizei-din-zona-euro-leul-risca-o-depreciere-de-pana-la-20-10254269
10254269
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.