Aunţul făcut de DRPCIV: Ce trebuie să ştie toţi posesorii de permise auto şi cei de autovehicule. Este pentru prima dată când se întâmplă asta

Autor: Alexandru Nanu Postat la 07 iunie 2022 401 afişări

Aunţul făcut de DRPCIV: Ce trebuie să ştie toţi posesorii de permise auto şi cei de autovehicule. Este pentru prima dată când se întâmplă asta

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 07.06.2022, documentele expirate în perioada de alertă (permise de conducere/autorizaţii de circulaţie provizorie) pentru care a fost menţinută valabilitatea, potrivit legii,  pentru încă 90 de zile de la încetarea acesteia, îşi pierd valabilitatea, conform celui mai recent comunicat de pe site-ul instituţiei.

Starea de alertă s-a încheiat în data de 8 martie 2022 şi conform  Legii 55/2020, “Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.

DRPCIV precizează că la data încetării stării de alertă, potrivit statisticilor instituţiei figurau circa 500.000 de documente expirate (permise de conducere/autorizaţii de circulaţie provizorie).

Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile serviciilor publice regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor recomandăm cetăţenilor aflaţi în această situaţie, să solicite preschimbarea documentelor  parcurgând următorii paşi:

-     efectuarea programăriilor online pe site-ul www.drpciv.ro,

-     achitarea contravalorii documentelor solicitate (prin intermediul CEC, BCR, reţeaua de staţii SelfPay, online – ghişeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online - plăţi, mandat poştal, etc.)

-     pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere/înmatricularea vehiculelor (lista documentelor se regăseşte pe site-ul www.drpciv.ro, secţiunea documente şi formulare.

-     prezentarea la sediu conform programării.

Potrivit art.2 alin.(1) din OMAI nr.123/2013 privind condiţiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului, cererea pentru preschimbarea permisului de conducere poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului.

Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secţiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pastrare,
inmatriculare,
cetateni,
solicitare,
cerere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.