Atenţiune, pericol de prefraudare!

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 17 noiembrie 2012 20 afişări

Termenul de "prefraudare" a alegerilor, lansat de opozanţii lui Traian Băsescu înainte de scrutinul prezidenţial din 2009, a fost reciclat cu mare succes anul acesta de adepţii preşedintelui, înainte de referendumul din vară asupra suspendării.

Către el au mers toate avertizările, estimările de fraudă cu procente precise cu tot, reclamaţiile la Bruxelles ori Washington (anterioare referendumului) şi apoi investigaţiile asupra legalităţii votului (după referendum); către el au mers acum şi declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care a ieşit la rampă în această săptămână, prima din campania electorală, cu avertismentul că România "nu e un stat de drept" şi "este suspectată că nu poate organiza alegeri libere, ca urmare a fraudelor de la referendum. Vom avea de suportat ruşinea de a avea observatori OSCE" (ruşine inexistentă, altminteri, pentru SUA, Franţa sau Olanda, ţări cu alegeri monitorizate de OSCE, ca şi România în 2009).

Ca să fie şi mai clar, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a profeţit că dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi suspendat încă o dată după alegeri, pe motiv că nu numeşte premierul dorit de prezumtivii câştigători (USL), UE va suspenda dreptul de vot al României, iar SUA va suspenda parteneriatul strategic. De toate aceste ameninţări pe ton ridicat profită PDL (ARD), care are astfel ocazia să nu mai pară o tabără dinainte înfrântă în alegeri şi chiar să se laude, prin şeful de campanie Adriean Videanu, că "PDL are marea şansă ca în viitorul Parlament să fie partidul cu cel mai mare număr de parlamentari".

În ce priveşte riscul suspendării, premierul Victor Ponta s-a arătat total împăciuitor într-un interviu pentru Le Figaro, unde a spus că o nouă tentativă de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu intră în calculele USL. Acasă, la Bucureşti, Ponta a făcut un nou pas spre coabitarea paşnică între palate, acceptând ca preşedintele să nu-l delege la Consiliul European din 22-23 noiembrie unde se va decide bugetul UE pentru următorii şapte ani, în ciuda faptului că de buget, în teorie, se ocupă Guvernul şi nu Preşedinţia. Nu că Ponta ar fi jertfit ceva acceptând să meargă Băsescu la Bruxelles, dacă ne gândim la experienţa şi abilitatea de care e nevoie la negocieri pentru ca România să-şi asigure viitoarele alocări de fonduri, în contextul actualei crize fiscale a UE, unde tăierile de fonduri agricole şi de coeziune preconizate acum dezavantajează ţările nemembre ale zonei euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/atentiune-pericol-de-prefraudare-10334121
10334121
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.