Atenţie! De astăzi intră în vigoare. Toate aceste persoane vor intra în carantină

Postat la 15 august 2021 789 afişări

Atenţie! De astăzi intră în vigoare. Toate aceste persoane vor intra în carantină

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a publicat, joi, noua listă a ţărilor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori – roşu, galben şi verde, în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19.

În zona roşie au intrat: Turcia, Muntenegru, SUA, Israel, Maroc, Puerto Rico, Costa Rica şi Sint Maarten.

În schimb, în zona galbenă au intrat:

- din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Olanda, Malta, Kuweit şi Panama;

- din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Estonia, Lituania, San Marino, Finlanda, Groenlanda, Mexic, Sri Lanka, Liban, Dominica, Bermuda şi Saint Lucia;

În zona verde au intrat: Luxemburg, Oman şi Zimbabwe.

Pentru revenirea din state aflate în zona roşie se impune o perioadă de 14 zile de carantină. Excepţie de la această regulă fac: persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, având cel puţin 10 zile de la administrarea ultimei doze de ser; copiii cu vârste mai mici de 6 ani; minorii cu vârstele cuprinse între 6 şi 16 ani, dacă prezintă un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore. Testul nu poate fi făcut după intrarea în ţară; persoanele care stau mai puţin de 72 de ore pe teritoriul României.

Persoanele nevaccinate care se întorc din state aflate în zona galbenă pot ieşi din carantină în a zecea zi, dacă fac un test PCR în a opta zi, iar acesta iese negativ.

Lista statelor cu risc epidemiologic publicată, joi, de CNSU va intra în vigoare începând cu data de 15 august, de la miezul nopţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
intrare,
lista,
muntenegru

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.