AstraZeneca respinge acuzaţiile conform cărora vaccinul anti-coronavirus pe care l-a dezvoltat ar fi mai puţin eficient pentru vârstnici

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 26 ianuarie 2021 168 afişări

AstraZeneca respinge acuzaţiile conform cărora vaccinul anti-coronavirus pe care l-a dezvoltat ar fi mai puţin eficient pentru vârstnici

UPDATE: Ministerul sănătăţii din Germania a declarat că nu poate confirma rapoartele ziarelor Bild şi Handelsblatt. „În plus, studiile sunt evaluate în prezent de Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA). Se ştia încă din toamnă că au participat mai puţine persoane vârstnice în cadrul testelor clinice efectuate de AstraZeneca”, spune ministerul, sugerând că statisticile au fost modificate intenţionat.

Producătorul anglo-suedez de medicamente AstraZeneca se confruntă săptămâna aceasta cu o bătălie pe mai multe fronturi, de vreme ce compania îşi apără vaccinul împotriva rapoartelor conform cărora nivelul de eficienţă nu ar fi la fel de mare pentru vârstnici, iar tensiunile cu UE privind aprovizionarea blocului comunitar continuă să se intensifice, transmite CNBC.

Anterior, ziarele germane Bild şi Handelsblatt au scris că vaccinul creat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford ar avea o eficienţă cu 8-10% mai slabă pentru oamenii trecuţi de 65 de ani, principalul grup care ar trebui imunizat împotriva coronavirusului. Publicaţiile au citat mai multe surse din cadrul guvernului de la Berlin.

„Rapoartele conform cărora vaccinul AstraZeneca/Oxford prezintă o eficienţă mai slabă pentru adulţii cu vârste de peste 65 de ani sunt complet incorecte. În noiembrie, am publicat o serie de date în The Lancet care demonstrează că adulţii au prezentat un răspuns imun puternic în urma vaccinării. 100% dintre persoanele vârstnice au generat anticorpii necesari după administrarea celei de-a doua doze”, a declarat grupul anglo-suedez.

Gigantul farmaceutic a declarat la sfârşitul lunii noiembrie că vaccinul prezintă o eficienţă de 90% după ce participanţii la testele clinice au primit o doză întreagă la aproximativ o lună de la prima inoculare, care constă într-o jumătate de doză. Însă pe atunci, vaccinul era eficient în proporţie de numai 62% în cadrul grupului care a primit două doze întregi.

Tensiunile cu Uniunea Europeană au început să mocnească încă de săptămâna trecută, după ce compania a anunţat un set de probleme ale proceselor de producţie, ceea ce înseamnă că va livra mai puţine doze decât a declarat iniţial. UE trebuia să primească 80 de milioane de doze până în martie, însă numărul a fost redus la 31 de milioane, reprezentând o scădere de circa 60%.

„Uniunea Europeană va lua măsurile necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi drepturile. Pe viitor, toate companiile care produc vaccinuri anti-COVID-19 în UE vor trebui să notifice din timp autorităţile europene dacă plănuiesc să îşi exporte vaccinurile în ţări din afara blocului”, a declarat comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides.

Limitele impuse de UE ar putea afecta procesele de distribuţie către Marea Britanie, în condiţiile în care dozele Pfizer/BioNTech sunt produse în Belgia.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.