Apple vrea să interzică în SUA mai multe produse Samsung, inclusiv smartphone-ul Galaxy S III

Postat la 03 septembrie 2012 53 afişări

La numai o săptămână de la victoria în instanţă prin care a obţinut daune de 1 miliard de dolari de la Samsung, Apple a acuzat încălcarea patentelor în cazul a patru produse ale grupului sud-coreean, inclusiv două modele ale smartphone-ului Galaxy S III.

Apple acuză încălcarea a opt patente pe care le deţine, iar plângerea actualizează o listă de 17 dispozitive Samsung pentru care compania americană a cerut, în februarie, interzicerea comercializării în SUA, potrivit portalului The Verge.

Potrivit unui document transmis tribunalului, Apple numeşte "cel puţin 21 de noi smartphone-uri, playere media şi tablete lansate de Samsung începând din august 2011 până în august 2012". Lista Apple conţine 22 de produse, potrivit The Verge.

Unele dintre acestea au făcut şi obiectul procesului abia încheiat, însă sunt nominalizate de Apple pentru încălcarea altor patente.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Apple,
Samsung,
smartphone,
Galaxy S III
/actualitate/apple-vrea-sa-interzica-in-sua-mai-multe-produse-samsung-inclusiv-smartphone-ul-galaxy-s-iii-10013542
10013542
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.