Anunţul făcut de Orban despre anul şcolar, după explozia de cazuri de Covid din ultimele zile

Autor: Andreea Tobias Postat la 02 octombrie 2020 463 afişări

Anunţul făcut de Orban despre anul şcolar, după explozia de cazuri de Covid din ultimele zile

Premierul Ludovic Orban a spus vineri, înainte de analiza situaţiei şcoale la Ministerul Educaţiei, că anul şcolar actual nu are cum să fie compromis, pentru că abia a început: „Dacă există îmbolnăviri, probabilitatea ca acestea să fie la şcoală nu este foarte mare”. 

„Din ceea ce am urmărit, dacă există îmbolnăviri, probabilitatea ca aceste îmbolnăviri să fie la şcoală nu este foarte mare”, a spus Orban.

Întrebat despre situaţia îmbolnăvirilor în rândul elevilor şi al profesorilor, premierul a răspund că „e o chestiune care nu ţine de Ministerul Educaţiei” şi tocmai din acest motiv a invitat la întâlnirea de la MEC şi Ministerul Sănătăţii şi pe secretarul de stat Raed Arafat, „pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii de să corecteze eventualele disfuncţionalităţi şi de a lua măsuri care să îmbunătăţească procesul educaţional şi în acelaşi timp să protejeze sănătatea copiilor”.

Întrebat, de asemenea, dacă anul acesta şcolar este compromis, premierul a replicat: „Cum să fie compromis? Abia ce a început anul şcolar. Ştiţi foarte bine că sunt pe roşu câteva şcoli, pe sistem mixt 4.000 şi ceva de şcoli, iar restul şcolilor funcţionează în regim normal. Noi am luat special această decizie să afectăm cât mai puţin procesul educaţional. Dreptul la educaţie al copiilor trebuie respectat, copiii au nevoie să se ducă la şcoală, să ţină pasul cu materia şi tocmai din acest motiv am stabilit acest sistem care să ţină cont de situaţia epidemiologică din fiecare comunitate locală”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
şcoli,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.