Angela Merkel vrea găsirea unei soluţii pentru ca Grecia să rămână în zona euro

Postat la 09 septembrie 2012 20 afişări

Cancelarul german Angela Merkel a cerut găsirea unei "soluţii" pentru a împiedica Grecia să părăsească zona euro în toamnă, afirmă revista Der Spiegel, în ediţia ce urmează să apară lun.

"Trebuie să găsim o soluţie pentru Grecia", a declarat Merkel săptămâna trecută în faţa anturajului său, afirmă săptămânalul, fără să citeze vreo sursă. Merkel ar fi rostit aceste cuvinte înaintea ultimei misiuni a troikăi reprezentate de UE, BCE şi FMI la Atena.

Potrivit săptămânalului, cancelarul şi consilierii săi se tem că o ieşire a Atenei din zona euro ar putea declanşa un efect de domino similar cu falimentul băncii Lehman-Brothers în 2008.

Costul unui astfel de scenariu pentru Germania este estimat la 62 de miliarde de euro, aminteşte săptămânalul, adăugând că Merkel, care şi-a reiterat opoziţia faţă de o posibilă renunţare a Greciei la euro, consideră această opţiune încărcată de consecinţe politice.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Angela Merkel,
Grecia,
zona euro
/actualitate/angela-merkel-vrea-gasirea-unei-solutii-pentru-ca-grecia-sa-ramana-in-zona-euro-10042278
10042278
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.