Angela Merkel a discutat la telefon cu Traian Băsescu: Este inacceptabilă încălcarea statului de drept în România

Postat la 09 iulie 2012 6 afişări

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că statul de drept a fost încălcat "în mod inacceptabil" în România în timpul luptei pentru putere dintre liderii ţării. Administraţia germană a urmărit evoluţia politică din România cu mare îngrijorare şi se aşteaptă ca autorităţile să restabilească încrederea în ţara lor, cancelarul Angela Merkel considerând că acţiunile împotriva preşedintelui Băsescu sunt inacceptabile, transmite postul public de radio ORF Austria.

Merkel a discutat, luni, la telefon cu preşedintele român Traian Băsescu, iar acesta i-a confirmat motivele îngrijorării, a anunţat biroul de presă al Guvernului german, relatează Bloomberg. Valorile comune ale Uniunii Europene se aplică şi României, a subliniat acesta. "Cancelarul consideră inacceptabil ca principiile de bază ale statului de drept să fie încălcate într-o ţară membră a Uniunii Europene", potrivit comunicatului, care nu face alte precizări.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
merkel,
evolutie,
stat de drept
/actualitate/angela-merkel-a-discutat-la-telefon-cu-traian-basescu-este-inacceptabila-incalcarea-statului-de-drept-in-romania-9835681
9835681
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.