ANAT: La întoarcerea din ţările aflate pe lista verde nu este necesar certificatul digital

Autor: Laura Buciu Postat la 12 august 2021 428 afişări

La întoarcerea din ţările aflate pe lista verde nu este necesară prezentarea certificatului digital, transmit, joi, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT). De asemenea, Bulgaria nu impune imic suplimentar turiştilor.

ANAT: La întoarcerea din ţările aflate pe lista verde nu este necesar certificatul digital

Potrivit ANAT, certificatul digital este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei unui stat UE se solicită adeverinţă de vaccinare sau test, însă pentru ţări care nu impun nimic suplimentar turiştilor - precum Bulgaria - sau la întoarcerea din ţările aflate pe lista verde nu este necesară prezentarea certificatului digital.

„Tranzitarea frontierelor este posibilă şi fără existenţa acestor certificate, dar cu respectarea normelor naţionale de carantină din fiecare stat. Aceste prevederi sunt stipulate în Regulamentul UE 953/2021 şi sunt aplicabile doar pentru trecerea frontierei de stat, nu şi pentru activităţile desfăşurate în interiorul teritoriului naţional al României. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism precizează că obligativitatea prezentării certificatului digital se referă numai la ţările care cereau astfel de documente, precum adeverinţă de vaccinare, teste PCR / antigen sau dovada imunizării precum precum şi la întoarcerea în România din state aflate pe listele galbenă şi roşie. Turiştii care se întorc dintr-o ţară aflată în lista verde nu trebuie să prezinte certificatul digital şi nici nu intră în carantină”, au transmis cei de la ANAT.

Aceştia spun că, din păcate, această măsură a fost interpretată şi comunicată eronat, generând panică.

„În primul rând, certificatul digital se aplică doar pentru statele Uniunii Europene. În al doilea rând, acest certificat este necesar numai acolo unde la trecerea frontierei în alt stat membru UE sau la revenirea în România este solicitată adeverinţa de vaccinare, respectiv un test PCR / antigen sau dovada imunizării. De exemplu, turiştii care revin din ţările galbene sau roşii vor avea nevoie de acesta, iar cei care revin din ţările verzi nu. Certificatul digital are la bază un sistem unitar care garantează autenticitatea vaccinurilor sau a testelor, pentru a evita falsificarea acestora şi recomandăm descărcarea acestuia, care este foarte facilă. În rest, nu avem de-a face cu nicio schimbare”, declară Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Începând de vineri pentru trecerea frontierelor de stat vor fi recunoscute ca documente doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală şi ale rezultatului negativ al unui test RT-PCR doar documentele ce conţin un cod QR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anat,
certificat,
digital

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.