Specialiştii EY România - Emanuel Băncilă, Partener, Coordonatorul Practicii de inspecţii şi controverse fiscal şi Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Preţuri de transfer - fac o trecere în revistă a măsurilor pe care se bazează Autoritatea ca să îşi realizeze obiectivele şi pe care ar trebui să le cunoască şi fiecare contribuabil.

De altfel, ANAF a vorbit şi despre creşterea cu 10% a numărului de inspecţii fiscale până la finele anului 2025, dar şi despre majorarea colectării cu 2,5 puncte procentuale din PIB în acelaşi interval de timp şi reducerea decalajului de colectare a TVA, priorităţi prevăzute, de altfel, de Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare a României. Care sunt măsurile pe care se bazează Autoritatea să îşi realizeze obiectivele şi pe care ar trebui să le cunoască şi contribuabilii?

Indicatori de risc. ANAF a creat o structură specifică de management al riscului, care, cel puţin în teorie, ar trebui să ajute la eficientizarea inspecţiilor fiscale prin crearea de clase de risc, în funcţie de care urmează ca toţi contribuabilii să fie planificaţi pentru inspecţia fiscală. Conform raportului de activitate al ANAF pe anul 2020, Direcţia de Management al Riscului a testat deja aproximativ 100 de indicatori de risc, urmând ca, până la sfârşitul lui 2022, să îi definitiveze pe aceia în funcţie de care se vor stabili clasele de risc. Momentan, pentru activitatea de inspecţie fiscală se folosesc doar 11 indicatori de risc, a căror analiză este obligatorie înaintea începerii unei inspecţii fiscale. De asemenea, la acest moment, procedura în urma căreia un contribuabil este clasificat ca fiind cu grad de risc fiscal mare, este netransparentă, neputând fi contestată.

Informaţii din CBCR. Strategia ANAF menţionează între obiective şi intensificarea acţiunilor de control în domeniul preţurilor de transfer, inclusiv prin gestionarea eficientă a informaţiilor obţinute ca urmare a utilizării instrumentelor de cooperare administrativă, cum este raportarea ţară cu ţară sau Country-by-Country Reporting. În practică, însă, nu este clar cum foloseşte ANAF informaţiile din aceste raportări, menite, în principal, să evalueze potenţialele riscuri asociate preţurilor de transfer şi cum identifică acele ţinte pentru controalele vizând prerţurile de transfer.

Modul în care inspectorii fiscali colectează informaţii, cum selectează afacerile cu risc fiscal crescut şi le inspectează este în permanentă transformare în ultimii ani, interpretarea umană fiind completată, mai nou, şi de analize de date. În schimb, ceea ce evidenţiază practica este că ANAF îşi va intensifica şi mai mult acţiunile de control.

Mai îngrijorătoare decât creşterea volumului de inspecţii fiscale sunt, însă, schimbările în modalităţile de abordare a inspecţiilor fiscale în domeniul preţurilor de transfer şi în volumul informaţiilor solicitate de către ANAF. Astfel, companiile care operează în România ar trebui să se întrebe dacă sunt pregătite adecvat pentru a răspunde nu doar rapid şi cu încredere, ci, mai ales, într-un mod cât mai cuprinzător la întrebările detaliate din zona preţurilor de transfer adresate de ANAF. Vedem din ce în ce mai mult din partea ANAF nu numai solicitări de informaţii detaliate privind preţurile de transfer (care, însă, uneori nu sunt disponibile pentru societăţile din România care sunt parte a unui grup de multinaţionale), dar şi contestări ale profilelor funcţionale şi de risc ale companiilor româneşti.

Verificări documentare. Separat, a fost reactivat un instrument existent din 2016 în legislaţia din România, care a fost ignorat până la finele lui 2021. Începând din acest an, însă, aceste „verificări documentare” urmează să fie utilizate din ce în ce mai mult: autoritatea fiscală română şi-a propus ca acest tip de control să reprezinte 60% din totalul verificărilor până în 2025. De menţionat, însă, că această specie de control nu prezintă garanţiile legale necesare, nerespectând principiile general acceptate pentru o inspecţie fiscală clasică.

Astfel, se poate ajunge în situaţia în care un contribuabil este controlat fără să ştie, în opoziţie cu inspecţia fiscală clasică, care este o procedură transparentă, ce nu poate începe fără un aviz de inspecţie, cu delimitarea clară a obiectului controlului, într-o perioadă de timp bine determinată şi cu respectarea dreptului la apărare pe întreg parcursul inspecţiei. Din păcate, în luna martie 2022 o serie de contribuabili persoane fizice se confruntă cu decizii de impunere emise în baza unor verificări documentare cu stabilirea eronată a bazei de impunere.

SAF-T. Anul acesta este pentru România anul SAF-T (Fişierul Standard de Audit Fiscal), obligatoriu pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022, cu o perioadă de graţie de şase luni pentru anumite companii, intrate la finele lui 2021 în rândul marilor contribuabili. Raportarea SAF-T, reprezintă într-adevăr un mijloc de eficientizare a inspecţiilor fiscale. Prin gradul mare de detaliu - SAF-T solicită completarea obligatorie a 260 de câmpuri dintr-un total de 800, se creează premisele unor controale fiscale de la distanţă şi, pe termen mediu, eliminarea sau simplificarea anumitor declaraţii din zona TVA. În acest fel, o companie va putea beneficia de o inspecţie fiscală de la distanţă, cu timpi reduşi şi interacţiune limitată.

Contribuabilii au câştig de cauză. Pe de altă parte, însă, o atenţie deosebită trebuie acordată şi corectitudinii actului de inspecţie fiscală. Pentru o astfel de radiografie trebuie să analizăm evoluţia numărului de acte de impunere desfiinţate în cadrul căilor administrative şi judiciare de atac. În România, finalizarea definitivă a unei proceduri de contestare a unui act inspecţie fiscală poate dura între cinci şi şase ani. Ori, în anul 2020, în aproximativ 30% dintre cazuri (raportat la totalul de sume impuse de ANAF), contribuabilii au avut câştig de cauză în faţa instanţelor de judecată, desfiinţând actele de impunere emise de inspecţia fiscală. La acest procent, trebuie adăugat şi un altul, de 15%, pentru care contribuabilii au obţinut anularea actelor de impunere în faza administrativă a contestării (fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii judiciare în faţa instanţelor de judecată). Totodată, autoritatea fiscală a raportat că, în peste 300 de cauze, instanţele au dispus reluarea procedurii de soluţionare. Astfel, dacă ulterior aceste cauze vor fi soluţionate în favoarea contribuabilului, este probabil ca acest procent să se crească semnificativ.

Din analiza cifrelor publicate de ANAF putem concluziona că un procent destul de mare, între 45% - 50% din sumele impuse de ANAF în urma inspecţiilor fiscale sunt anulate ulterior prin contestare de către contribuabili. Având în vedere că sumele câştigate de contribuabili sunt purtătoare de dobânzi (i.e. 7,3% pe an), iar o dispută fiscală durează în principiu peste 5 ani, rezultă că ANAF va returna ulterior contribuabililor o dobândă de peste 40% aplicată la sumele anulate.

Dar, până să ajungă în instanţă, riscurile pot veni de oriunde – chiar şi din controlul activităţilor de rutină sau din controlul companiilor solide din punct de vedere comercial. Recalificarea tranzacţiilor capătă noi accente, autorităţile fiscale chestionând autorităţile de reglementare specifice fiecărei industrii, pentru acest tip de controverse şi dispute fiscale neexistând niciun fel de precedent.