An slab pentru litoralul românesc: staţiunea Mamaia nu se umple nici în weekend

Autor: Iuliana Roibu Postat la 25 iulie 2013 569 afişări

Anul trecut, staţiunea Mamaia raporta un grad de ocupare de 100% pentru fiecare sfârşit de săptămână din plin sezon. În 2013 însă, gradul de ocupare pentru weekend este de 90%, iar în timpul săptămânii coboară până la 60%. Dincolo de veniturile mici, turiştii sunt descurajaţi şi de preţurile mai mari de pe litoral.

 An slab pentru litoralul românesc: staţiunea Mamaia nu se umple nici în weekend

”Din păcate anul 2013 este dificil în ceea ce priveşte turismul şi de aceea nu vă pot spune exact care va fi gradul de ocupare pe litoralul romanesc în tot acest sezon. Deocamdată, din ce am discutat cu hotelierii, gradul de ocupare este mai mare în weekend-uri ajungând la 90% în staţtiunea Mamaia”, spune Vasy Gălbează, reprezentant al agenţiei rezex.ro (Business Tour Expert). Agentul spune că în timpul săptămânii gradul de ocupare scade până la 60% în staţiunea Mamaia, iar în celelalte staţiuni gradul de ocupare este de aproximativ 40%. “Din ce am discutat cu turiştii, cauza principala a scăderii gradului de ocupare este lipsa banilor”, mai spune Vasy Gălbează.

Agenţiile se confrontă în acest an şi cu rezervările pe cont propriu ale turiştilor, care preferă rezervarea facută direct la hotel datorită flexibilităţii acesteia, chiar dacă este mai scump.

Dincolo de veniturile mai mici, turiştii mai au şi problema tarifelor în creştere pe litoral. Conform unui studiu realizat de sejur24.ro, care a comparat tariful perceput pentru o zi de cazare în luna august 2013 faţă de luna august 2012, în absolut toate staţiunile de pe litoral  s-a înregistrat o creştere mai mare sau mai mică a tarifelor medii de cazare. În studiu au fost incluse toate staţiunile de la malul mării, cât şi hotelurile din fiecare staţiune de două, trei, patru şi cinci stele.

Studiul sejur24.ro arată că cea mai mare creştere a preţurilor a avut loc la hotelurile din staţiunea Saturn (22%), urmată de Eforie Sud (18,6%), de Jupiter (13,7%) şi de Venus (10,9%). Creşteri sub 10% ale tarifelor de cazare au fost consemnate în Eforie Nord (8,9%), Mamaia (8,3%), Olimp (7,3%) şi Neptun (3,4%).

Dacă ne uităm la numărul de stele al hotelurilor, vom vedea în studiul sejur24.ro că cea mai mare creştere a tarifelor faţă de 2012 este la hotelurile de trei stele (o creştere procentuală de 11,8%). Hotelurile de două şi de patru stele au majorat tarifele cu 9,3%, iar hotelurile de cinci stele cu 7,4%.

”Analizând fiecare staţiune în parte şi toate hotelurile incluse în acest studiu, una dintre evidenţe este aceea că extrem de puţine hoteluri şi-au fixat un tarif mai mic pentru luna august a acestui an în comparaţie cu luna august a anului anterior. În Venus, Jupiter si Eforie Sud toţi hotelierii şi-au stabilit tarife mai mari pe zi faţă de anul anterior”, arată datele sejur24.ro. Deşi în celelalte staţiuni există hoteluri cu tarife mai mici, acestea sunt excepţii: de exemplu, în Mamaia, cea mai mare staţiune turistică din România, un singur hotel şi-a redus preţurile faţă de anul anterior. Acesta este Hotel Patria Mamaia, care a redus pretul cu 3.7% (scăderea însumând doar 4 lei). În a doua cea mai populată staţiune de la malul mării, Costineşti, doar Vile Vox Maris Grand Resort Costineşti a scăzut tariful cu 2,1%. Studiul sejur24.ro arată că cea mai mare scădere procentuală a tarifului s-a înregistrat la Hotelul Dacia Neptun, aici tariful pentru o zi de cazare fiind cu 26.9% mai mic.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/an-slab-pentru-litoralul-romanesc-statiunea-mamaia-nu-se-umple-nici-in-weekend-11155078
11155078
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.