(P) Alternative pentru mai bine

Postat la 01 octombrie 2020 191 afişări

(P) Alternative pentru mai bine

La NN, credem că un viitor mai bun pentru generaţiile următoare se construieşte încă de azi. De aceea, ne implicăm continuu în societate, ne asumăm responsabilitatea pentru comunităţile din care facem parte şi ne ţinem întotdeauna de promisiuni. Misiunea este să facem o diferenţă pe termen lung acolo unde contează cu adevărat, contribuind la bunăstarea oamenilor şi la dezvoltarea sustenabilă a societăţii prin alternative relevante pentru o viaţă mai bună.

Tot ceea ce facem în societate, sub umbrela strategiei de responsabilitate socială Future Matters şi ghidaţi de valorile noastre - ne pasă, suntem transparenţi, ne dedicăm -, are la bază proiecte ample, care au puterea să provoace schimbări pozitive la nivel social. Din acest motiv, ne concentrăm pe arii unde e cel mai mult nevoie şi unde NN are expertiză, precum generarea de oportunităţi economice, atenuarea problemelor financiare ale familiilor din comunităţi defavorizate şi educaţia financiară.

În prezent, NN se implică în mai multe iniţiative de responsabilitate socială, dezvoltate de organizaţii non-profit recunoscute pentru misiunea lor, cu gândul de a face o diferenţă pentru cât mai mulţi beneficiari, atât direct, cât şi prin efectele pe care le generează în viitor. Astfel, majoritatea iniţiativelor sunt derulate pe perioade de câţiva ani, iar NN a ales să se implice şi în proiecte iniţiate în contextul epidemiei de Covid-19, venind în sprijinul unor nevoi stringente din această perioadă.

De anul acesta, NN este partenerul strategic al Ashoka România şi, împreună, ne propunem să facilităm dezvoltarea unor soluţii sociale inovatoare în trei domenii importante la nivel naţional, ale căror nevoi sunt puternic amplificate de contextul social şi economic actual: folosirea tehnologiei în sănătate (e-health) şi prevenţie, creşterea capacităţii de reacţie a societăţii civile în situaţii de urgenţă şi creşterea incluziunii financiare, dar şi să identifice noi Ashoka Fellows (antreprenori sociali) care să îşi amplifice impactul în societate prin demersurile lor. Astăzi, 40 de organizaţii sau persoane sunt susţinute să dezvolte soluţii relevante social, sub îndrumarea Ashoka Fellows şi cu sprijin financiar din partea NN.

Totodată, la finalul anului trecut, NN a făcut o donaţie către Inima Copiilor prin care a susţinut activitatea din prima jumătate a acestui an a Centrului de Cardiochirurgie al Spitalului de Copii Marie Curie. Astfel, am contribuit până acum la salvarea a 109 copii cu afecţiuni cardiace. Iar în contextul epidemiei de Covid-19, NN a ales să doneze sisteme de ventilaţiei şi monitorizare a respiraţiei, vitale pacienţilor cu boli cronice afectaţi de coronavirus, către Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti. Demersul a fost coordonat de Crucea Roşie Română şi are impact pozitiv pe termen lung prin contribuţia la îmbunătăţirea infrastructurii din sistemul de sănătate publică.

În sfera antreprenoriatului social, NN susţine proiectul multianual Social Innovation Relay, împreună cu Junior Achievement, prin care elevi de liceu sunt sprijiniţi sa dezvolte concepte inovatoare care abordează diferite probleme reale din comunitate. Numai în ediţia din 2019-2020, peste 110 profesori şi 3.174 de studenţi din 90 de licee s-au implicat în proiect, iar 674 de elevi grupaţi în 120 de echipe au fost susţinuţi să-şi dezvolte ideile şi să participe în competiţie pe plan internaţional.

NN se implică totodată şi într-o serie de iniţiative prin care facilitează accesul la educaţie, de la burse şi până la sprijin financiar pentru copii din comunităţi defavorizate. Mai exact, NN oferă bursele Future Matters, susţinute de NN Group, prin care studenţi eminenţi, primii din familiile lor care urmează studii universitare, beneficiază de master în Olanda. Numai anul acesta, NN oferă 40 de astfel de burse la nivel internaţional, dintre care 3 pentru studenţi români, în completarea celor 110 burse oferite din 2015, când a fost lansat programul. Şi alături de Hope and Homes for Children, NN susţine şi tineri care părăsesc sistemul de protecţie la împlinirea majoratului să depăşească dificultăţile financiare şi să se adapteze cu  succes la viaţa independentă, beneficiind de sprijin financiar şi de consiliere pentru gestionarea bugetului personal. NN şi-a propus să susţină în total 150 de astfel de tineri în perioada 2019-2021, dintre care 80 au fost deja identificaţi şi fac parte din program.

De asemenea, NN se implică în transformarea educaţiei în comunităţile vulnerabile, împreună cu Teach for Romania. Proiectul are ca misiune dezvoltarea unui cadru pentru accesul la educaţie al copiilor din familii defavorizate. Abordarea este amplă, având impact în dezvoltarea unui program de şcolarizare, în asigurarea continuităţii în învăţare şi în formarea profesorilor în sistemul public cu privire la predarea digitală. În anul şcolar 2019-2020, împreună cu NN, Teach for Romania a crescut calitatea educaţiei în 135 de şcoli din 18 judeţe, cu impact asupra a peste 10.000 de copii.

Iar prin proiectul Vreau in clasa a IX-a, împreună cu World Vision Romania, NN ajută copii din zone rurale să continue şcoala, asigurând sprijin financiar lunar şi experienţe prin care ei să se dezvolte şi să dobândească abilităţi utile pentru o carieră viitoare. Numai în prima jumătate a acestui an, 100 de elevi au beneficiat de sprijin financiar pentru a-şi continua studiile liceale şi au participat la workshop-uri lunare pe diferite teme relevante pentru ei şi pentru viitorul lor.

Misiunea NN în societate nu se opreşte doar la intervenţiile în comunităţile defavorizate. Aceeaşi responsabilitate şi grijă pentru comunitate se reflectă şi în ceea ce facem pentru angajaţi şi, mai departe, pentru cei peste 2,2 milioane de clienţi.

Suntem întotdeauna preocupaţi de starea de bine a  echipei, iar în această perioadă neobişnuită, marcată de epidemia de Covid-19, ne-am concentrat să sprijinim fiecare membru al echipei atât prin soluţii pentru a-şi desfăşura cât mai uşor şi în siguranţă activitatea, de acasă sau de la birou, cât şi prin soluţii prin care să-şi menţină  sănătatea fizică şi emoţională. Iar ca lider în pieţele de asigurări de viaţă şi pensii private, ştim că avem o responsabilitate pentru bunăstarea financiară a oamenilor, iar acest lucru se vede în tot ceea ce facem, oferind clienţilor alternative prin care să protejeze tot ce contează cu adevărat pentru ei. Doar aşa avem convingerea că putem face cu adevărat o diferenţă pentru toţi cei care se bazează pe noi şi, implicit, pentru întreaga societate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dezvoltare,
financiar,
societate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.