Afacerea cu taxiuri care vrea să cucerească pe toată România. Cum a reuşit o companie româneasca de taxi să se bata cu giganţii veniţi din afară şi să fie prezentă deja in 60 de oraşe

Postat la 14 martie 2021 512 afişări

Piaţa de taximetrie, care i-a făcut milionari pe mai mulţi antreprenori locali din industria tech, părea deja un domeniu acaparat de platformele străine de RIDE-HAILING precum Uber, Bolt sau Free Now – compania deţinută de grupul Daimler şi BMW care a cumpărat aplicaţia locală de taxi Clever Taxi, şi mai nou şi de soluţii de car-sharing cum ar fi Spark, CItyLink sau Teleport. Totuşi, o companie locală atacă această nişă cu o nouă aplicaţie de taxi: GoCab.

La sfârşitul acestui an vom atinge un număr de cel puţin 15.000-20.000 de şoferi de taxi parteneri – lucrăm exclusiv cu firme şi şoferi de taxi. Ne propunem să ajungem în toate colţurile României şi putem face acest lucru. Anul acesta vom ajunge în cel puţin 60 de oraşe din România. Vom acoperi practic reşedinţele de judeţ şi alte localităţi din eşalonul doi”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Sorin Muşat, preşedintele Consiliului de Administraţie al GoCab Software.

Proiectul GoCab a început în 2019 în cadrul companiei Romlogic Tehnology SA, care a dezvoltat un taximetru inteligent ce încorporează toate instrumentele de care are nevoie un şofer de taxi pentru a-şi desfăşura activitatea – taximetru, dispecer, navigator GPS, sistem de voce walkie-talkie. „Ideea a fost ca un şofer sau companie de taxi să poată să vadă absolut totul transparent folosind un hardware plus un software dedicate pentru această activitate de taximetrie”, a punctat el.

Aşadar, GoCab a venit cu soluţia software în completarea hardware-ului dezvoltat de Romlogic, proiectul fiind acum operat separat prin intermediul companiei GoCab Software. Practic, platforma software GoCab este împărţită între aplicaţia mobilă pentru utilizatorii finali – clienţii de taxi, aplicaţia mobilă pentru şoferii de taxi şi soluţia web-dispatch pentru dispeceratele de taxi.

Prin intermediul aplicaţiei GoCab pentru utilizatorii finali, pasagerii pot comanda online, simplu şi rapid un taxi din orice oraş al ţării, iar procesul de utilizare este intuitiv. Aplicaţia oferă transparenţă în ceea ce priveşte preţul călătoriei şi flexibilitate privind modalităţile de plată: cu cardul direct în aplicaţie, cu cardul fizic, cash sau prin voucherele oferite gratuit de dezvoltatorii aplicaţiei. În plus, toţi şoferii sunt verificaţi, iar călătoriile sunt geo-urmărite pentru un plus de siguranţă. Pentru primii trei ani, compania a alocat un buget de investiţii de 1,5 milioane euro, urmând să acceseze ulterior şi o finanţare care să susţină dezvoltarea accelerată propusă şi atingerea obiectivelor pe termen mediu.

„Vizăm ca la sfârşitul anului 2021 sau începutul primului semestru din 2022 să ne listăm pe Bursă. Dorim să atragem cât mai mulţi investitori. Avem un plan foarte bine stabilit pentru următorii doi ani şi din estimările noastre, după cum monitorizăm indicatorii de performanţă, estimăm că aplicaţia GoCab va valora cel puţin 10 milioane euro”, a subliniat Sorin Muşat, precizând că acum valoarea proiectului GoCab este estimată la circa 1,5 - 2 milioane euro.


GoCab

Proiect: GoCab

Ce face? Platformă software ce conectează pasagerii cu şoferii autorizaţi de taxi, fie că aceştia activează în mod independent  fie că sunt afiliaţi unui dispecerat

Buget de investiţii: 1,5 mil. euro

Evaluare curentă: 1,5 - 2 mil euro

Ţintă evaluare 2023: minim 10 mil. euro

Invitat: Sorin Muşat, preşedinte CA GoCab Software


Aplicaţia GoCab a fost lansată în mai 2020, iar de atunci şi până în prezent, numărul de curse înregistrate a depăşit 500.000, iar ţinta companiei este de a ajunge la 5 milioane de curse procesate la finalul acestui an. „Este într-adevăr puţin, însă pandemia şi-a spus cuvântul. Probabil că piaţa este undeva la 30% din ce a fost înainte  de declanşarea pandemiei. Estimăm că la finalul anului, când viaţa aşa cum o ştiam înainte de pandemie va fi aproape de normal, vom avea peste 5 milioane de curse procesate prin intermediul GoCab, mai ales că vom accelera dezvoltarea şi vom fi prezenţi în majoritatea oraşelor din România”, a menţionat Sorin Muşat.

Deocamdată, compania GoCab nu a început să monetizeze aplicaţia, aceasta fiind oferită gratuit şoferilor şi companiilor de taxi. Modelul de business se bazează însă pe subscripţii, atât din partea şoferilor, cât şi a companiilor de taxi, pentru utilizatorii finali, aplicaţia fiind gratuită.

„Şoferii de taxi vor plăti un abonament – va fi un efort financiar foarte scăzut, având în vedere că GoCab va încheia anumite parteneriate cu firme terţe prin care aceştia vor avea o serie de avantaje financiare astfel încât abonamentul în sine să nu fie o presiune foarte mare pentru ei”, a precizat el, adăugând că firmele de taxi din localităţi şi zone mai puţin dezvoltate, care nu au avut resursele necesare pentru a investi în propria aplicaţie, pot beneficia de o platformă completă contra unui abonament modic astfel încât toţi colaboratorii acelui dispecerat să poată lucra după ultimele standarde.

În prezent, aplicaţia GoCab este folosită de un număr între 60.000 - 80.000 de utilizatori activi, iar ţinta companiei este de a ajunge la cel puţin 3 milioane de utilizatori în următorii ani. Apoi, după consolidarea pe plan local, GoCab Software are în plan să iasă în străinătate cu o soluţie complexă. „Romlogic produce un taximetru inteligent pentru firmele de taxi, noutatea fiind că este complet digital. Fiind un aparat fiscal, acesta se pliază pe toate normele în materie de aparate fiscale din România – va comunica la ANAF toate raportările. Împreună cu aplicaţia GoCab care rulează în paralel pe acest dispozitiv, considerăm că avem o soluţie optimă şi putem ataca orice piaţă din străinătate.”

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.



1. Questo

Proiect: Questo

Ce face? Aplicaţie mobilă cu jocuri de explorare a oraşului care le permit turiştilor şi localnicilor să descopere un oraş pe cont propriu

Finanţări totale atrase: 2 mil. euro

Invitat: Claudiu Petria, cofondator şi COO Questo (stânga)


2. ProfiCircle

Proiect: ProfiCircle

Ce face? platformă marketplace B2B pentru sisteme de depozitare şi echipamente comerciale

Investiţie iniţială: 100.000 de euro

Finanţare atrasă: 300.000 de euro

Invitat: Cristian Guşă, cofondator şi CTO ProfiCircle


3. Tassis

Proiect: Tassis

Ce face? Aplicaţie de pontaj online şi management al timpului care le oferă firmelor mici posibilitatea de a fi la fel de eficiente ca firmele mari

Investiţie iniţială: 80.000 de euro

Invitaţi: Radu Miloş, fondator şi CTO Elysian Software


4. Key Way Group

Proiect: Key Way Group

Ce face? Dezvoltă sub brandul CAPEX.com o platformă de tranzacţionare pentru instrumente financiare bazate pe contracte pentru diferenţă (CFD-uri)

Finanţare totală atrasă: 10 mil. dolari

Invitaţi: Octavian Pătraşcu, fondator şi  CEO Key Way Group, un start-up fintech care a dezvoltat o platformă de tranzacţionare, a luat finanţări de 10 mil. dolari şi acum discută o nouă rundă pentru expansiune


5. GiftShare

Proiect: GiftShare

Ce face? Platformă online de tip market-place pentru carduri cadou

Investiţie iniţială: 50.000 de euro

Necesar de finanţare: 150.000 de euro

Invitaţi: Adina Carapencea, cofondatoare GiftShare.ro



ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania, Microsoft şi Telekom, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platformawww.zf.ro/zf-it-generation

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.