Acuzaţii grave: şefii din Poliţie nu sunt specialişti în domeniile pe care le coordonează

Autor: Petru Mazilu Postat la 19 august 2021 34 afişări

Şefii din Poliţie nu sunt specialişti în domeniile pe care le coordonează, nu ştiu să facă stagii de pregătire şi nu înţeleg scopul şi rolul pregătirii profesionale. Acuzaţiile vin de la reprezentanţii Sindicatului Europol care au analizat modul cum se fac angajările în Poliţie.

Acuzaţii grave: şefii din Poliţie nu sunt specialişti în domeniile pe care le coordonează

Cei de la Europol spun că sistemul este gândit prost şi că „totul porneşte strâmb încă de la momentul alegerii şefului".

Acesta nu are cunoştinţele necesare pentru organizarea şi coordonarea de stagii de pregătire în fiecare domeniu şi nici nu poate înţelege scopul şi rolul pregătirii profesionale, mai susţin sindicaliştii care au şi exemple.

„Cel mai evident exemplu este în cazul serviciului/biroului de conducere autovehicule cu regim prioritar. Aici s-au făcut propuneri de persoane care să ocupe astfel de poziţii care în afară de faptul că deţin PC sau că lucrează la rutieră, nu au nicio pregătire de specialitate în conducerea defensivă. Vedem că în draftul de fişa postului de mai sus, şefii au lăsat condiţii/cerinţe cât mai generice, tocmai pentru a-şi putea aduce oamenii "favoriţi" lor. Mai mult, se impune să deţii doar categoria B pentru a fi instructor, asta în condiţiile în care tu trebuie să pregăteşti şi poliţişti care conduc motociclete, autocare, autoutilitare etc”, arată sindicaliştii de la Europol.

Sindicaliştii mai subliniază faptul că potrivit fişei postului, în Poliţie nu se caută specialişti ci „doritori" care se pot perfecţiona pe viitor.

„Asta pentru că în fişa postului ca şi condiţie, este prevăzut că cel care ocupă funcţia de specialitate, trebuie să deţină/SĂ OBŢINĂ (într-un termen nedeterminat) atestat, diplomă sau alte înscrisuri prin care să-şi dovedească competenţele”, precizează reprezentanţii Europol.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
poliţie,
europol,
şefi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.