Acţiunile Snap au crescut masiv după ce compania a depăşit aşteptările analiştilor, însă creşterea a dispărut până la finalul şedinţei

Autor: Alex Ciutacu Postat la 08 august 2018 46 afişări

Acţiunile Snap au crescut masiv după ce compania a depăşit aşteptările analiştilor, însă creşterea a dispărut până la finalul şedinţei

Baza de utilizatori a Snapchat-ului este în declin iar investitorii se panichează.

Marţi, compania-mamă a aplicaţiei, Snap Inc, a transmis rezultatele trimestriale, care au inclus pentru prima dată un declin în numărul utilizatorilor zilnic, potrivit Business Insider.

Cu toate acestea, Snap a transmis cifre favorabile – şi a anunţat o investiţie de 250 de milioane de dolari din partea unui prinţ saudit – care au propulsat acţiunile companiei cu 13%, înainte ca acestea să se prăbuşească pe fondul scăderii numărului de utilizatori.

Compania din Los Angeles a depăşit aşteptările Wall Street-ului atât cu privire la venituri cât şi la pierderi, iar preţul acţiunilor a crescut cu circa 13% în tranzacţionarea dinaintea şedinţei, ajungând la circa 15 dolari.

Însă, după ce a început şedinţa. Acţiunile au scăzut până la acelaşi nivel din ziua anterioară.

Astfel, acţiunile Snap au încheiat şedinţa de tranzacţionare la 13,12 dolari per acţiune şi o capitalizare de piaţă de 16,8 miliarde dolari.

Ziua de ieri a adus încă o surpriză pentru investitori, o investiţie de 250 de milioane de dolari în Snap din partea Prinţului Saudit Alwaleed bin Talal.

Veniturile trimestriale au ajuns la 262,3 milioane de dolari, în comparaţie cu aşteptările de 249,8 milioane de dolari, şi în creştere cu 44% de la an la an.

Pierderile s-au situat la 0,14 dolari per acţiune, faţă de 0,18 dolari per acţiune – aşa cum estimaseră analiştii americani.

Numărul de utilizatori s-a situat la 188 de milioane de utilizatori activi zilnic, faţă de aşteptările de 193 de milioane de utilizatori.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
companie,
actiuni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.