Acord între Franţa şi ArcelorMittal privind combinatul de la Florange

Postat la 02 decembrie 2012 28 afişări

Guvernul socialist de la Paris şi producătorul de oţel ArcelorMittal au ajuns la o înţelegere în disputa privind viitorul combinatului deţinut de grup la Florange, iar acordul permite Franţei să nu pună în aplicare ameninţarea cu naţionalizarea operaţiunilor.

Acordul include concesii de ambele părţi, după o săptămână în care relaţiile au fost tensionate de declaraţiile ministrului responsabil pentru industrie, Arnaud Montebourg, referitor la grupul condus de miliardarul indian Lakshmi Mittal, potrivit Financial Times.

Montebourg a acuzat ArcelorMittal de minciună şi şantaj, afirmând chiar: "Nu-l mai vrem pe Mittal în Franţa". Preşedintele francez, Francois Hollande, a susţinut o ameninţare a ministrului privind naţionalizarea combinatului de la Florange, din nord-estul Franţei, dacă grupul nu renunţă la planurile de a închide definitiv două furnale.

Înţelegerea include un angajament al AreclorMittal de a renunţa la planul vizând desfiinţarea a 600 din cele 2.600 de locuri de muncă de la Florange şi de a investi 180 de milioane de euro în următorii cinci ani pentru a dezvolta producţia de oţel la combinat.

Cititit mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Franţa,
ArcelorMittal,
Florange
/actualitate/acord-intre-franta-si-arcelormittal-privind-combinatul-de-la-florange-10362031
10362031
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.