Acesta este programul de guvernare pentru România

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 17 martie 2013 28 afişări

Ştirea politică a săptămânii nu priveşte vreun partid, ci discursul ţinut în Parlament de preşedintele Traian Băsescu înainte de plecarea la Consiliul European de la Bruxelles, discurs destinat evident urechilor de la Bruxelles şi care conţine un program de guvernare complet pe termen mediu pentru România - program propus, bineînţeles, actualei guvernări USL, dar implicit revendicat de forţele de dreapta aflate actualmente în opoziţie.

Preşedintele a repetat bilanţul pozitiv al României în privinţa respectării criteriilor pentru Schengen, a integrării economice în UE şi a eforturilor de conformare la politicile europene de austeritate, dar a şi enunţat programul complet de politici pentru perioada următorilor ani. După Băsescu, patru sunt însă lucrurile care mai rămân acum de făcut pentru România în procesul de modernizare a statului: adoptarea legii sănătăţii care să introducă asigurările private de sănătate, reorganizarea administrativă a teritoriului, o nouă lege electorală şi revizuirea Constituţiei.

Ca să primim însă în decembrie verde pentru Schengen, ar trebui însă încă patru lucruri, consideră şeful statului: demiterea miniştrilor cu dosare penale, desemnarea conducerii Parchetului General şi a DNA, aplicarea codurilor penal şi de procedură penală şi un cod de conduită al parlamentarilor. Cât priveşte adoptarea euro, preşedintele spune că termenul este nerealist şi că trebuie ajustat, însă obiectivul de aderare la zona euro trebuie menţinut pentru următorii 3-4 ani, "altfel riscăm ca următoarea revizuire a tratatelor Uniunii să ne găsească insuficient integraţi şi riscăm să rămânem aşa".

România deja se apropie de îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru aderarea la zona euro, a justificat preşedintele: deficitul bugetar este sub 3%, fluctuaţia cursului de schimb este mai mică de 15%, dobânzile la creditele pe termen lung sunt în scădere către nivelul cerut de 3,7%, inflaţia medie este pe cale să se reducă la 2,8%, iar România a aderat deja la Pactul Euro Plus, la noua uniune bancară şi la Tratatul fiscal. Mai trebuie însă management privat în companiile de stat şi privatizarea celor nerentabile, întrucât, conform preşedintelui, "dacă nu vom înţelege că rentabilizarea companiilor de stat este cheia succesului în zona euro, atunci ne pregătim de pe acum pentru un eşec".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/acesta-este-programul-de-guvernare-pentru-romania-10672722
10672722
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.