Accidentul provocat de angajatul Ambasadei Rusiei: MAE analizează o cerere de ridicare a imunităţii diplomatului rus

Postat la 23 octombrie 2012 4 afişări

Ministerul român de Externe analizează posibilitatea de a solicita ridicarea imunităţii diplomatului rus care a accidentat o tânără în Bucureşti, ambasadorul rus urmând să fie convocat la minister, a declarat ministrul de resort, Titus Corlăţean.

"Transmitem aşteptarea ca legea să îşi spună cuvântul şi responsabilitatea în faţa unei curţi de justiţie să se materializeze. Suntem într-un proces de reflecţie internă, care nu e simplu în raport de practica internaţională în materie de privilegii şi imunităţi, cu privire la poziţionarea noastră faţă de posibilitatea solicitării ridicării imunităţii diplomatului respectiv", a spus Corlăţean. El a arătat că, din informaţiile părţii române, diplomatul rus s-ar fi sustras de la proba cu etilotestul după accident şi a apreciat că acesta ar fi trebuit totuşi să accepte testul, pentru a înlătura orice dubiu, chiar dacă are dreptul de a se prevala de imunitate în astfel de cazuri.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mae,
rusia,
accient,
imunitate
/actualitate/accidentul-provocat-de-angajatul-ambasadei-rusiei-mae-analizeaza-o-cerere-de-ridicare-a-imunitatii-diplomatului-rus-10252151
10252151
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.