2.064 de noi cazuri de Covid şi 32 de decese, înregistrate în România în ultimele 24 de ore

Autor: Cosmin Pirv Postat la 03 octombrie 2020 38 afişări

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 2.064 de noi cazuri de Covid-19 şi 32 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore în România.

2.064 de noi cazuri de Covid şi 32 de decese, înregistrate în România în ultimele 24 de ore

Potrivit GCS, până sâmbătă, în România au fost confirmate 134.065 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 107.058 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.064 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 533 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

De la începutul epidemiei, 4.947 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 32 de decese (18 bărbaţi şi 14 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Conform GCS, numărul total de persoane internate cu COVID-19 în spitale este de 7.734. Dintre acestea, 583 sunt internate la ATI.

Până sâmbătă, în ţară au fost prelucrate 2.496.439 de teste. Dintre acestea 24.847 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.455 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.392 la cerere.

10.817 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.516 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 23.237 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 28 de persoane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cazuri,
decese,
covid

ALEPH STORY: BEST OF. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi pe locul 128 în lume la educaţie financiară

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.