Cele mai inovatoare companii din România în 2023. NN Plan, instrumentul online pentru planificarea viitorului financiar

Postat la 03 mai 2024 37 afişări

Cele mai inovatoare companii din România în 2023. NN Plan, instrumentul online pentru planificarea viitorului financiar

NN a dezvoltat un ecosistem multidimensional prin care oferă clienţilor experienţe digitale, ca parte a strategiei de a deveni asigurătorul digital al viitorului în care a investit peste 10 milioane de euro numai în ultimii trei ani.

Descrierea inovaţiei:

NN Plan este soluţia digitală pentru mai mult control şi libertate financiară. Dezvoltat sub forma unui chestionar online care poate fi completat în doar 10 minute, NN Plan este un instrument de analiză a nevoilor, dar şi un calculator de buget care stă la baza creării unui plan financiar personalizat, pliat pe stilul de viaţă şi priorităţile financiare ale oamenilor.

Accesibil atât pe calculator, cât şi pe mobil, NN Plan este conceput pentru a oferi o experienţă simplificată în identificarea nevoilor şi găsirea celor mai bune soluţii de asigurare a planurilor de viitor. În procesul de dezvoltare, NN a urmărit să creeze un instrument care să fie uşor de parcurs, dar în acelaşi timp relevant pentru a ghida oamenii să evalueze veniturile disponibile şi aşteptările financiare în diferite momente sau situaţii din viaţă. Astfel, NN Plan contribuie inclusiv la determinarea deficitului de protecţie al oamenilor, reprezentat de diferenţa dintre resursele financiare de care dispun şi cele de care au nevoie într-o situaţie neprevăzută.

Prototipul NN Plan a fost testat împreună cu utilizatori potenţiali şi rafinat din perspectiva experienţei, designului şi informaţiilor, respectând toate cerinţele şi standardele legate de arhitectura şi securitatea informatică. Mai departe, NN îşi propune să integreze aplicaţia modulară şi în alte arii ale ecosistemului său digital şi ale procesului de vânzare, oferind astfel NN Plan acolo unde au nevoie utilizatorii. Misiunea NN este să susţină oamenii în demersurile lor pentru un viitor financiar mai bun prin produsele şi serviciile pe care le oferă, iar acest obiectiv presupune şi o componentă importantă de educare când vine vorba despre gestionarea şi planificarea banilor şi a resurselor de care e nevoie în situaţii neprevăzute.

Elementul de noutate:

NN Plan este un instrument digital dezvoltat de NN prin care oamenii pot planifica un viitor financiar mai bun pentru ei şi familia lor. Soluţia online contribuie la evaluarea nevoilor financiare actuale, identificarea metodelor de a proteja ce contează pentru fiecare şi asigurarea resurselor financiare necesare atunci când se întâmplă ceva neprevăzut.

Efectele inovaţiei:

NN Plan are un rol important de educaţie şi planificare financiară. Utilizatorii pot crea astfel un plan financiar personalizat, pe baza răspunsurilor la întrebări care îi ajută să înţeleagă ce nevoi au şi cum îşi pot spori veniturile şi îndeplini planurile de viitor. Instrumentul le permite să-şi analizeze priorităţile, să-şi calculeze bugetul şi să găsească soluţii prin care pot asigura resurse financiare suplimentare pe care se pot baza când au cel mai mult nevoie, fie că este vorba de bani pentru educaţia copiilor, pentru cheltuieli medicale, pentru planurile lor de viitor sau pentru o bătrâneţe mai liniştită financiar. În doar câteva luni de la lansare, aproape 15.000 de români au experimentat NN Plan pentru a-şi face propriul plan financiar, iar obiectivul acestui instrument este să ajute cât mai mulţi oameni să-şi planifice viitorul financiar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Inovaţie de marketing,
NN Plan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.