Noi metode de a fura din banii publici? Ce LUCRURI INUTILE a construit un PREŞEDINTE în satul natal cheltuind milioane de euro

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 27 octombrie 2017 2214 afişări  

Lui Viktor Orban îi place fotbalul, sport pe care l-a jucat în copilărie pe maidan ca orice băiat crescut în comunism, apoi ca jucător profesionist pentru echipa locală FC Felcsút. Pasiunea nu s-a stins odată cu vârsta. A devenit mai scumpă.

Noi metode de a fura din banii publici? Ce LUCRURI INUTILE  a construit un PREŞEDINTE în satul natal cheltuind milioane de euro
Noi metode de a fura din banii publici? Ce LUCRURI INUTILE a construit...

Din funcţia de premier, Orban şi-a făcut din clubul tinereţii o forţă de dezvoltare a fotbalului maghiar. A construit în satul copilăriei un stadion de fotbal extravagant, o operă de artă costisitoare şi scump de întreţinut. A vrut şi o linie de tren care să lege satul copilăriei de un alt sat apropiat şi a construit-o, cu bani europeni. Stadionul ”sătesc“ are o capacitate dublă în comparaţie cu populaţia satului. În prima lună de funcţionare, linia de tren a atras turişti cât să-i numeri pe degete.

Unii compară proiectele de dezvoltare din satul copilăriei lui Orban cu ambiţiile lui Ceauşescu de a face din Scorniceşti un monument al dezvoltării socialiste. Şi Scorniceştiul are un stadion de fotbal, care acum 30 de ani rivaliza cu cea mai mare arenă a ţării. Acum construcţia este o ruină.

Ambiţiile lui Orban, şi banii europeni cheltuiţi pentru ele, au atras atenţia Parlamentului European şi a biroului antifraudă al Uniunii Europene. Revista Politico povesteşte un episod din ancheta europarlamentarilor.

O excursie de rutină în Ungaria a unor europarlamentari responsabili cu supravegherea cheltuirii fondurile UE a devenit o sursă de tensiune între Budapesta şi Bruxelles.

Membrii Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, organism însărcinat cu asigurarea că banii contribuabililor UE sunt folosiţi în spiritul principiilor UE, s-au dus luna trecută în Ungaria pentru a vizita mai multe proiecte finanţate de blocul comunitar.

Însă decizia lor de a vizita o cale ferată care leagă două sate cu o importanţă aparte pentru premierul Viktor Orban - care şi-a petrecut primii 14 ani din viaţă acolo - a înfuriat guvernul, care i-a acuzat pe eurodeputaţi că încearcă să se amestece în politica maghiară înainte de alegerile din primăvară.

”Mi se pare deosebit de scandalos că dintre mii de investiţii cofinanţate se întâmplă să alegeţi să examinaţi un proiect implementat în satul primului-ministru al Ungariei“, i-a scris lui Ingeborg Grässle, eurodeputatul care conduce comisia parlamentară, János Lázár, şeful de personal al lui Orbán. Lázár este unul dintre cei mai de încredere locotenenţi ai premierului. El a criticat faptul că delegaţia şi-a ales propriile obiective pentru vizită în loc să urmeze lista sugerată de guvern. I-a dat ordin şi ambasadorului Ungariei la UE să intervină pentru a o convinge pe Grässle să-şi schimbe obiectivele. Lázár este responsabil cu distribuirea fondurilor UE din 2014.

Atunci când Grässle a condus ultima dată o misiune de anchetă în Ungaria, în 2011, ministerul pentru dezvoltare naţională al Ungariei a organizat o petrecere în onoarea delegaţiei sale. Grässle este europarlamentar din 2004 şi se presupune că este foarte influentă. Ea pune accent în special pe transparenţă şi responsabilitate. Şase ani mai târziu, nemţoaica a venit fără invitaţii de la partid, deşi politic face parte din aceeaşi familie cu Orbán - Partidul Popular European. Mesajul lui Lázár n-a impresionat-o.

Era într-o marţi dimineaţa când Grässle şi alţi opt deputaţi europeni au pornit să viziteze calea ferată uşoară din Valea Válului, la nici o oră de mers, spre vest, de Budapesta. Uniunea Europeană a contribuit cu  2 milioane de euro (aproximativ două treimi din costuri) la finanţarea căii ferate de doar 5,7 kilometri care leagă satele Felcsút şi Alcsútdoboz.

Felcsút, cu o populaţie de 1.600 de locuitori, este locul în care Orbán a crescut şi unde are o casă de vacanţă. De asemenea, satul găzduieşte un stadion de fotbal de 3.500 de locuri (adică mai mult decât dublul populaţiei din Felcsút). Satul Alcsútdoboz are o populaţie de aproximativ 1.400 de locuitori. Stadionul - Pancho Arena – se află chiar peste drum de nou construita casă de vacanţă a lui Orban.

Criticii liderului maghiar spun că linia ferată este doar un proiect realizat din vanitate, aproape imposibil de folosit. Guvernul se justifică spunând că este o modalitate utilă de a stimula turismul.

În timp ce mergea pe câmp pentru a ajunge la trenul cu două vagoane - adus special pentru europarlamentari, pentru că în mod normal în septembrie merge doar după-amiaza - Grässle a oprit pentru a face o fotografie activiştilor din opoziţie care fluturau un semn pe care se putea citi: ”Viktor Orbán a devenit cel mai bogat maghiar prin furtul banilor contribuabililor din UE. Orbán este hoţul, nu poporul maghiar!“.

Criticile puternice aduse vizitei sale au atras nu doar atenţia protestatarilor, ci şi a eurodeputaţilor care nu intenţionau să meargă în această călătorie.

”I-a făcut pe unii dintre membrii comisiei să ridice din sprâncene, spunându-şi că ar putea fi ceva putred la mijloc dacă autorităţile maghiare au o problemă cu venirea lor în control“, a povestit un oficial din parlament, care a vorbit sub condiţia anonimatului.

Proiectul feroviar a fost ales pentru că este ”o chestiune dezbătută în presa maghiară, unde este pusă sub semnul îndoielii utilitatea proiectului. Lumea se întreabă dacă banii UE au fost cheltuiţi pe ceva necesar“, a adăugat sursa citată.

În copilăria lui Orban linia de tren cu ecartament îngust încă era circulată, dar din cauza traficului insuficient compania feroviară de stat MAV a închis-o undeva prin anii 1970.

Paginatie:

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe cocostiri.ro

Paletul, unitatea de măsură a capitalismului Paletul, unitatea de măsură a capitalismului

Indiferent de industrie, paleţii sunt indispensabili în transportul mărfurilor de la producţie la distribuţie, de pe un continent pe altul, de la producător la vânzător, de la o companie la alta.

vezi continuarea
ZF.ro
S-au AFLAT 10 dintre produsele care vor fi reduse MASIV la eMag de Black Friday. Vedeţi AICI preţurile de mâine S-au AFLAT 10 dintre produsele care vor fi reduse MASIV la eMag de Black Friday. Vedeţi AICI preţurile de mâine
ONE.ro
Locul miraculos din România! Funcţiile organismului se regenerează instant "Sunt radiaţii de origine necunoscută" Locul miraculos din România! Funcţiile organismului se regenerează instant "Sunt radiaţii de origine necunoscută"
Cum arată acum prima iubită a lui Smiley. S-au îndrăgostit când erau la liceu
Secretul buzelor impecabile ale starurilor de la Hollywood! E mai simplu decât credeai
Descopera.ro
DESCOPERIRE istorică. La patru zile după ce MURIM se întâmplă ceva de-a dreptul EXTRAORDINAR DESCOPERIRE istorică. La patru zile după ce MURIM se întâmplă ceva de-a dreptul EXTRAORDINAR
Podul despre care se spune că a fost construit de DIAVOL. Trecerea lui este INTERZISĂ
Tabloul care costă cât 45.000 de loganuri. Suma FABULOASĂ pe care a dat-o un cumpărător anonim pentru cel mai SCUMP tablou din istorie
Go4it.ro
Nokia 2, smartphone-ul ieftin cu baterie de 4.100 mAh, ajunge în România Nokia 2, smartphone-ul ieftin cu baterie de 4.100 mAh, ajunge în România
Carcasa de smartphone cu care îţi cureţi costumul de scame şi mătreaţă
Un fost luptător SEAL a oferit, în câteva cuvinte, soluţia INCREDIBILĂ pentru distrugerea dictaturii lui Kim Jong-un din Coreea de Nord, folosind această „armă”. Expert: S-ar putea să meargă!
Csid.ro
11 lucruri nostime şi mai puţin ştiute din istoria toaletelor şi nu numai 11 lucruri nostime şi mai puţin ştiute din istoria toaletelor şi nu numai
Alimentele care te pot ajuta să obţii o viaţă sexuală uimitoare
Frustrarea: Cum ajunge să ne otrăvească viaţa? Cât contează insatisfacţiile?

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.