Cine sunt samsarii de petrol, cereale sau metale la nivel mondial

Autor: Vlad Popescu Postat la 20 martie 2013 586 afişări

Cu venituri de peste 300 miliarde de dolari anul trecut, Vitol Group este cel mai mare trader de petrol din lume şi, dacă s-ar lista la bursă, ar fi a şaptea companie în topul Fortune 500, cu afaceri mai consistente decât Chevron sau Toyota. Vitol are sediul la Geneva, birouri regionale în 30 de ţări şi este controlată de aproximativ 350 de acţionari despre care nu se ştiu foarte multe.

Cine sunt samsarii de petrol, cereale sau metale la nivel mondial

CONDUSĂ DE CARISMATICUL AFACERIST BRITANIC IAN TAYLOR, Vitol cumpără petrol unde găseşte mai ieftin şi îl vinde cui plăteşte mai mult. Marjele de profit sunt subţiri, însă trebuie avut în vedere că sunt raportate la venituri uriaşe şi împărţite într-un anturaj restrâns de acţionari şi investitori.

Afacerile companiei au crescut la 303 miliarde de dolari în 2012, faţă de 297 mld. dolari în anul anterior, şi cu 45% mai mult decât în 2005. Volumul de petrol şi produse petroliere care a trecut anul trecut pe la traderii grupului a scăzut de la 272 milioane de tone la 260 milioane de tone, însă compania a reuşit să compenseze declinul prin creşterea afacerilor cu gaze naturale.

Vitol deţine 200 de tancuri petroliere şi are facilităţi de depozitare pe cinci continente. Într-un interviu acordat recent revistei Fortune, Ian Taylor a vorbit cu oarecare modestie despre rezultatele companiei în 2012, acuzând condiţiile dificile de piaţă. Principalul obstacol pentru profiturile companiei? Diferenţele reduse dintre preţurile petrolului practicate în diverse regiuni ale lumii, situaţie neplăcută pentru un business care mizează tocmai pe aceste marje. "Piaţa a fost foarte congestionată. Nu a oferit prea multe oportunităţi", a spus şeful Vitol.

Compania speră să obţină în acest an un avantaj prin acordul încheiat recent cu grupul rus Rosneft, controlat de stat, cel mai mare producător de petrol din Rusia. Vitol şi Glencore International, cel mai mare trader de materii prime din lume, înregistrat de asemenea în Elveţia, au ajutat Rosneft să obţină o finanţare de 10 miliarde de dolari pentru achiziţia companiei TNK-BP.

Traderii au obţinut în schimb contracte de livrare de petrol pe termen lung, asigurându-şi materie primă la preţuri preferenţiale.Ascensiunea economică a Chinei, Indiei şi Braziliei, însoţită de urbanizare şi industrializare, a determinat în ultimul deceniu creşterea puternică a cererii pentru materii prime, de la minereuri, metale şi combustibili la alimente. Afacerile clubului restrâns al traderilor de mărfuri au înflorit, depăşind 1.100 miliarde de dolari pe an.

Cele mai mari cinci companii de profil au desfăşurat în 2010 afaceri de peste 600 miliarde de dolari, aproape cât veniturile celor mai mari companii financiare şi peste vânzările cumulate ale celor mai mari companii din IT&C.

TRADERII DE MĂRFURI FAC AFACERI DE OBICEI DIN JURISDICŢII CU O FISCALIZARE REDUSĂ, precum Elveţia, iar cele mai multe astfel de companii acumulează poziţii speculative de miliarde de dolari pe diverse materii prime sau îşi utilizează forţa financiară ca pe o pârghie pentru a strânge stocuri uriaşe în depozite, creând perioade de "secetă" pe piaţă pentru a împinge preţurile în sus.

În timp ce autorităţile din SUA şi Uniunea Europeană fac eforturi pentru a sancţiona băncile şi fondurile de hedging care fac speculă cu materii prime, marile case de trading îşi văd nestingherite de treabă. Majoritatea nu sunt listate la bursă şi îşi fac afacerile discret, căutând să nu atragă atenţia.Unele sunt afaceri de familie, altele sunt asocieri între investitori puternici, dar toate păstrează tăcerea şi sunt relativ necunoscute în afara industriei energiei şi materiilor prime. Iar pentru că tranzacţionează bunuri concrete şi nu instrumente financiare, activitatea lor este dificil de reglementat.

Afacerile au mers ca pe roate în ultimii ani, permiţând acestor grupuri să îşi extindă aria de influenţă. Cele mai mari case de trading, precum Glencore, au început să cumpere pe bandă rulantă minele care produc materia primă, vapoarele care o transportă în lume, depozitele sau silozurile unde staţionează marfa şi conductele prin care se scurge spre consumatori. Cu o putere financiară greu de rivalizat, o reţea extinsă de relaţii în industrie şi politică şi un nivel avansat de cunoaştere a mediului în care operează, marii traderi au devenit brokeri de putere, îndeosebi în regiuni aflate în dezvoltare din Asia, America Latină sau Africa. Sunt în acelaşi timp o rotiţă a mecanismului şi o forţă care schimbă regulile sistemului.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/cine-sunt-samsarii-de-petrol-cereale-sau-metale-la-nivel-mondial-10678633
10678633
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.