Deşi ideea de piaţă liberă reprezintă un punct-cheie în discursul multor preşedinţi de stat, acordurile în acest sens presupun ani de negociere şi compromisuri. Ce se întâmplă însă atunci când statele ajung la un consens, dar schimbarea unui lider pune în pericol întreaga înţelegere?

Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP) a fost semnat de 12 state în luna februarie, cu intenţia de a crea o zonă de comerţ liber; economiile combinate ale acestora reprezintă 40% din economia globală. Toate aceste 12 state trebuie însă să şi ratifice tratatul, iar comentariile recente ale preşedintelui ales Donald Trump sugerează că acest lucru nu se va întâmpla.

La momentul semnării, tratatul a fost văzut ca o mare realizare - mai ales din perspectiva faptului că statele aveau standarde şi abordări diferite în mai multe domenii, inclusiv protecţia mediului înconjurător sau drepturile angajaţilor.

Barack Obama, preşedintele încă în funcţie al Statelor Unite, a considerat tratatele comerciale ca fiind prioritare, dar oponenţii TPP au caracterizat înţelegerea ca fiind una care favorizează companiile mari în detrimentul locurilor de muncă şi al suveranităţii naţionale.

Statele membre ale TPP sunt Japonia, Statele Unite ale Americii, Malaiezia, Vietnam, Singapore, Brunei, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Mexic, Chile şi Peru. Tratatul are menirea de a întări relaţiile economice dintre aceste state prin reducerea mai multor taxe vamale. TPP a fost gândit, aşadar, pentru a crea o piaţă unică, similară cu cea din interiorul Uniunii Europene. Dar cele 12 state au, colectiv, o populaţie de 800 de milioane - aproape dublu faţă de populaţia Uniunii Europene.

Ideea unui acord transpacific a plecat de la un tratat semnat de patru state - Brunei, Chile, Noua Zeelandă şi Singapore - care a intrat în vigoare în 2006. Înţelegerea a dus la eliminarea taxelor de import şi la cooperarea în domenii-cheie, precum practicile de angajare, proprietatea intelectuală sau politicile concurenţiale.

Cele mai multe bunuri şi servicii comercializate între state au fost definite şi în noul TPP; nu toate taxele pe import (aproximativ 18.000) aveau să fie eliminate. Spre exemplu, semnatarii spun că au decis să elimine sau să reducă taxele de import în ceea ce priveşte produsele agricole sau bunurile de origine agricolă, încă de la început. Când vine vorba de produse textile, înţelegerea prevede ca unele dintre taxe să fie eliminate după o perioadă mai lungă de timp.

TPP a fost de multe ori confundat cu TTIP - Parteneriatul Trans-Atlantic pentru Comerţ şi Investiţii; cel din urmă se referă însă la cu totul altceva, respectiv comerţul dintre Statele Unite şi state membre ale Uniunii Europene. În acest caz, negocierile se află într-o fază incipientă.

De când cu alegerea lui Donald Trump, există însă mai multe semne de întrebare decât certitudini în ceea ce priveşte TPP. Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie semnat de cel puţin şase state care, cumulat, să genereze cel puţin 85% din puterea economică a grupului. Cu alte cuvinte, atât Japonia cât şi Statele Unite trebuie să semneze.

Noua Zeelandă a sugerat că un anumit parteneriat se poate materializa şi în lipsa Statelor Unite; Japonia, pe de altă parte, a anunţat prin vocea premierului Shinzo Abe că un TPP fără Statele Unite şi cei 250 de milioane de consumatori ar fi „lipsit de sens”.

Imediat după anunţul lui Trump privind ieşirea din TPP, China, care nu era cooptată în Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP), a anunţat că „va juca un rol important” în promovarea integrării economice în zona Asia-Pacific. „China va avea propriul rol; avem o atitudine deschisă faţă de orice aranjament în materie de comerţ liber regional”, a explicat Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez. Geng Shuang a subliniat că toate părţile trebuie să aibă propria influenţă în zona Asia-Pacific, evitându-se ca agenda să fie fixată de o singură ţară. „Problemele nu trebuie politizate. Acest lucru înseamnă că nicio ţară nu trebuie să interpreteze acordurile de liber-schimb din perspective geopolitice”, a insistat oficialul chinez.

Astfel, în vreme ce nesiguranţa pare a fi noua realitate sub conducerea lui Trump, China şi Rusia se pregătesc să acopere zonele lăsate libere. China a propus deja un acord comercial numit Parteneriatul Economic Regional (RCEP), care ar include în mod normal mai multe state afiliate TPP, precum Japonia sau Australia. Dacă acesta se materializează, chinezii se vor afla într-o poziţie dominantă în ceea ce ar putea fi o zonă extinsă de liber comerţ.

Retragerea SUA din Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP) este un pas în direcţia greşită şi cel mai pesimist scenariu pentru economia globală, crede Christopher Dembik, director de analiză macro la Saxo Bank. Prin promovarea restricţiilor comerciale, Donald Trump îşi asumă riscul de a grăbi revenirea recesiunii şi a împinge lumea într-o nouă perioadă de şomaj la scară largă. Demersul va avea, spune analistul, cinci consecinţe directe.

Prima este reducerea comerţului global pe viitor, comerţ care a fost mult încetinit de la criza financiară încoace şi cu siguranţă va duce la sfârşitul procesului de globalizare care a început după cel de-al doilea război mondial şi care a fost în general benefic pentru ţările emergente prin favorizarea apariţiei unei vaste clase de mijloc în multe ţări, cum e China şi Brazilia. A doua consecinţă este scăderea PIB-ul global, care se chinuie să atingă nivelurile precriză. Revenirea unei creşteri economice puternice este amânată pe termen nedefinit, ceea ce înseamnă că majoritatea economiilor dezvoltate vor fi nevoite să se obişnuiască cu o creştere medie anuală a PIB-ului în jur de 1% şi 2% şi cu niveluri mari ale şomajului. În al treilea rând, retragerea indică sfârşitul acordurilor regionale de liber schimb şi confirmă faptul că tratatul negociat între Statele Unite şi Europa este în moarte clinică. Doar oficialii din Comisia Europeană mai cred că se poate ajunge la un acord în următoarele luni. Semnarea unor acorduri importante de liber schimb între regiuni devine parte din trecut. În al patrulea rând, retragerea înseamnă că protecţionismul s-a întors, deocamdată disimulat, şi ar putea duce la bariere comerciale mai mari şi la devalorizări competitive pe parcursul preşedinţiei lui Trump.

Totuşi, acest tip de strategie economică s-a dovedit a fi un mare eşec în anii 1930 şi nu avem niciun motiv să credem că ar funcţiona mai bine în zilele noastre. În cele din urmă, decizia confirmă retragerea lentă a Statelor Unite din zona Asia-Pacific, care este o parte din zona sa tradiţională de influenţă. Va constitui o oportunitate excelentă pentru creşterea influenţei Chinei în regiune. China, care nu e parte din TPP, va putea să se extindă în Asia şi în America Latină, profitând din plin de influenţa în scădere a Statelor Unite. Aceasta este confirmarea faptului că Statele Unite se întorc încetul cu încetul la izolaţionism, aşa cum s-a întâmplat în anii 1920, de exemplu. „Lumea s-a schimbat. Regulile se schimbă odată cu ea, iar aceste reguli ar trebui scrise de Statele Unite, nu de ţări precum China”, declara Barack Obama recent. Dar Obama nu va mai fi preşedinte pentru mult timp, iar cel care îi va lua locul nu pare să-i împărtăşească opiniile.