Cu aproape doi ani in urma, editorul ziarului New York Times a afirmat ca nu stie daca peste cinci ani ziarul va mai fi tiparit. Ba chiar a plusat: “Si nici nu-mi pasa”. Probabil ca in spatele acestor declaratii se afla convingerea ca intr-un timp relativ scurt se vor gasi metodele prin care un continut editorial valoros (iar NYT este un etalon in aceasta privinta) sa poata fi valorificat profitabil in diverse medii. In ciuda optimismului sau, soarta prestigiosului cotidian american este astazi incerta. Miza supravietuirii sale depaseste insa cadrul limitat al jurnalistilor, colaboratorilor si, desigur, proprietarilor ziarului, pentru ca daca NYT nu va rezista inseamna ca intreaga presa de calitate este in pericol. Si, odata cu ea, jurnalismul.

 

Probabil criza este un factor agravant, insa factorul perturbator in industria presei este internetul. In primul rand, ziarele au pierdut in mare masura materialul care le-a ridicat: stirile. Sigur ca s-ar putea argumenta ca televiziunea exista de cateva zeci de ani si, desi ofera stiri mult mai repede decat o pot face ziarele, nu le-a pus in pericol existenta.

 

Insa televiziunile axate pe stiri, dupa modelul CNN, sunt o creatie relativ noua, iar internetul vine cu avantajul selectiei proprii a stirilor de interes - adica cu personalizarea. Nu mai citim ziarele pentru stiri si este interesant ca tabloidele, sarace in stiri, continua sa se vanda bine pe hartie.

 

In al doilea rand, ziarele au pierdut una dintre principalele lor surse de venit, mica publicitate, iar aici televiziunea n-are nici un amestec. In numeroase tari, servicii gratuite precum Craiglist au acaparat practic toata piata de “classified”, dar nici la noi lucrurile nu sunt departe. Aceasta pierdere, importanta si pentru marile ziare, a fost devastatoare pentru ziarele locale, care au acces limitat la publicitatea “mare”. In fine, o alta pierdere importanta o reprezinta scaderea tirajelor din cauza faptului ca o parte din ce in ce mai mare din public prefera varianta online. Scaderea tirajelor inseamna nu doar mai putini bani incasati din vanzari, ci si o alta pozitionare in raport cu furnizorii de publicitate. Speranta ca publicitatea online va compensa aceasta pierdere s-a dovedit o iluzie si cele mai multe studii sugereaza ca situatia nu se va schimba in viitorul apropiat.

 

O intrebare se ridica imediat: de ce majoritatea ziarelor de calitate (nu e o judecata de valoare, e traducerea lui “quality”, delimitarea de tabloide) si-au publicat continutul online? Judecand prin prisma veniturilor, s-ar parea ca si-au tras un glont in picior, de vreme ce editiile virtuale nu pot fi monetizate decat in mica masura.

 

Primul motiv este de principiu: este evident ca mai devreme sau mai tarziu aici se va ajunge, asa ca e bine ca viitorul sa te prinda bine pozitionat. Pe urma e vorba de notorietate (chiar si online, un cititor castigat este valoros). In fine, e vorba de posibilitatile mediului: stiri in timp real, spatiu nelimitat, bloguri afiliate si, nu in ultimul rand, interactivitate.

 

Oricat de oripilati se declara numerosi jurnalisti de tonul prea putin ceremonios al comentariilor cititorilor, adevarul este ca macar numarul replicilor reprezinta o buna masura a interesului starnit de un subiect sau altul.

 

Ecuatia pare sa fie urmatoarea: mai multi cititori online inseamna mai putine exemplare vandute la stand. S-a dezbatut intens despre rezolvarile posibile si singura care pare corecta se bazeaza pe accesul taxat. Multa vreme s-a apreciat ca aceasta solutie nu este viabila, ca publicul nu este dispus sa plateasca, dar a intervenit ceva care a schimbat optica: iTunes Store. Daca Apple reuseste sa vanda online milioane de piese muzicale unui public care este reticent la a plati ceva, orice, inseamna ca se poate vinde online si un continut editorial valoros.

 

Cum se poate pune in practica un astfel de model este o chestiune mai complicata, dar cei care s-au incumetat sa conceapa un plan pentru NYT - Steve Brill si compania sa, Journalism Online - considera ca o parte din continut trebuie sa fie gratuit (macar pentru a fi indexat de Google) si ca cititorul trebuie sa poata opta pentru diverse variante: per articol, per editie sau abonament lunar sau anual - toate mai ieftine decat echivalentele tiparite (mai putin articolul).

 

Ramane de vazut daca planul va fi aplicat si, mai ales, daca va avea succes. Microplatile sunt tot mai accesibile si, de fapt, e in interesul nostru sa salvam presa si jurnalismul de calitate.