Cablul acela salva 100 de mile şi trei milisecunde din timpii de comunicare dintre cele două entităţi financiare. Trei milisecunde sunt, şi pentru editorialistul Krugman, dar mai ales pentru insul obişnuit, nimica toată, aşa că şi el, şi noi ne putem întreba: o merita oare? Se pare că da, pentru că din 2010 cel puţin alte două companii şi-au croit propriile reţele de date în zonă, legând cele două oraşe americane, iar timpii au scăzut de la 14,5 milisecunde la doar (acest doar e cumva ironic) 8,5 milisecunde. De ce toată această nebunie?

Este vorba de tranzacţiile rapide care sunt făcute de computere, fără intervenţie umană, în fracţiuni de secundă. Cumpărări şi vânzări de active financiare făcute în milisecunde - am citit la un moment dat o poveste uluitoare despre această lume a ultratranzacţiilor, cu sume importante care îşi schimbă stăpânii în câtimi minuscule de timp şi în care apare câte o „criză„ la câteva secunde. Habar n-am dacă toată nebunia asta cu milisecundele şi miliardele de dolari e de bine sau de rău; mintea mea nu a lucrat cu astfel de termeni, aşa că pentru moment îmi pare mai mult o curiozitate.

Tot în sfera infrastructurii şi tot un soi de curiozitate: la un moment dat am făcut nişte calcule legate de kilometrul românesc de autostradă, pentru un infografic. Şi am descoperit, cu oarece bătaie, că puteam acoperi kilometrul de autostradă Transilvania sau centura sud a Capitalei sau Comarnic-Braşov cu cinci centimetri de foie gras. Şi am socotit mărinimos, toată lăţimea de construit, nu doar benzile de circulaţie. Am vrut să repet cu icre negre şi cu foiţă de aur, dar m-am gândit că nu are rost. Ce relevanţă mai puteau avea doi centimetri de icre negre sau o pojghiţă de un milimetru de aur sau zece centimetri de blană de vizon?

Ar fi fost tot un fel de curiozitate, ca tunelul de trei milisecunde, iar problema noastră nu sunt curiozităţile hăhăitoare, ci modul cum se cheltuiesc banii românilor. Ca să fiu corect, trebuie să spun că au făcut şi alţii calcule asemănătoare: de exemplu şoseaua construită de oligarhii lui Putin pentru a lega Soci de Krasnaia Poliana, pentru Olimpiadă, putea fi pavată cu 20 de centimetri de foie gras - deh, altă anvergură, altă corupţie!

Cineva a râcâit de fapt centimetri de foie gras sau de aur sau de icre negre sau de poşete Vuitton de pe autostrăzile neconstuite. Şi spun astea în condiţiile în care statul român tocmai a atras 1,25 miliarde dolari, prin eurobonduri, a instituit un număr record de taxe, impozitează stâlpii construiţi în comunism şi tot nu-i ajunge. Şi întreb şi eu, gurmand, nu era mai bine cu foie gras în loc de asfalt?

Ilustrez cu un peisaj de primăvară semnat de maestrul Constantin Piliuţă, într-o lume care nu are nevoie de fibră optică, centuri, autostrăzi şi nici măcar de foie gras sau caviar.