ULTIMUL CUVANT
NWL
RSS

Stick-ul USB, stramosul cartii Data publicarii:24 februarie 2009   |  Autor: Umberto Eco

 

Este posibil ca peste cateva secole, unicul mod de a mai afla ceva despre trecut, cand toate suporturile electronice vor fi demagnetizate, sa fie tot in paginile unui frumos incunabul.

Duminica trecuta, in ultima zi a Scolii pentru Librari de la Venetia, denumita dupa Umberto si Elisabetta Mauri(1), printre altele, s-a vorbit si despre instabilitatea suporturilor informatiei. A fost vorba despre suporturi ale informatiei scrise precum piatra funerara egipteana, bucata de argila, papirusul, pergamentul si desigur cartea tiparita. Cel din urma a dovedit pana acum ca a rezistat cu bine vreme de 500 de ani, dar doar in ceea ce priveste cartile tiparite pe hartie fabricata din zdrente. De la mijlocul secolului al XIX-lea s-a trecut la cartea din celuloza si se pare ca durata maxima de viata a acesteia ar fi de 70 de ani (si intr-adevar, ajunge sa pui mana pe ziare sau pe carti din perioada de dupa razboi pentru a vedea ca multe dintre ele se fac farame cand le rasfoiesti).
 
Tocmai de aceea, de multa vreme se organizeaza conferinte si se studiaza diverse modalitati de salvare a tuturor cartilor de care ne gem bibliotecile, iar una dintre cele mai apreciate (dar aproape imposibil de realizat pentru toate cartile existente) este scanarea tuturor paginilor si trecerea lor pe suport electronic.
 
Insa aici intervine o alta problema: toate suporturile pentru transportul si conservarea informatiei, de la fotografie la pelicula cinematografica, de la disc pana la stickul USB pe care-l introducem in computer, sunt chiar mai perisabile decat cartea. Stim acest lucru in cazul unora dintre ele: la vechile casete audio nu trecea mult si banda se rasucea, incercam s-o indreptam introducand un creion intr-una din gaurele, dar cel mai adesea fara succes; casetele video isi pierd cu usurinta din culori si din definitie, iar daca le studiem de prea multe ori, derulandu-le inainte si inapoi, se distrug si mai repede. Am avut totusi suficient timp la dispozitie pentru a ne da seama cata vreme poate dura un disc de vinil fara sa se zgarie prea tare, dar nu am avut cand sa verificam durata de viata a unui CD-ROM, avand in vedere ca, desi a fost intampinat cu osanale ca fiind inventia ce va inlocui cartea, a iesit rapid de pe piata, intrucat la acelasi continut puteai avea acces si online, la un pret mai convenabil. Nu stim cat va dura un film pe DVD, stim doar ca uneori, atunci cand il punem de prea multe ori, incepe deja sa aiba toane. La fel, nu am avut timp sa ne dam seama cat ar putea dura discurile flexibile pentru computer: inainte sa descoperim cat traiesc, au fost inlocuite de dischetele rigide, iar acestea de catre cele ce pot fi rescrise si chiar si acestea de stick-urile USB.
 
Odata cu disparitia diferitelor suporturi au disparut si computerele capabile sa le citeasca (cred ca nimeni nu mai are in casa un computer cu unitate pentru discheta) si daca cineva nu si-a transferat din timp pe suportul urmator ceea ce avea pe precedentul (si tot asa mai departe, cel mai probabil pentru totdeauna, la fiecare doi sau trei ani) a pierdut totul in mod iremediabil. (Asta daca nu ii da prin cap sa puna in beci, la pastrare, o duzina de computere depasite, cate unul pentru fiecare suport disparut.) 
 
Prin urmare, despre toate suporturile mecanice, electrice si electronice ori stim ca vor pieri rapid, ori inca nu stim cat vor dura si cel mai probabil nu vom sti niciodata. In cele din urma, ajunge o cadere de curent, un fulger in gradina sau orice alt incident, cat ar fi de banal, pentru ca o memorie sa se demagnetizeze. Daca ar avea loc o pana de curent destul de lunga, nu m-as mai putea servi de nicio memorie electronica. Si chiar daca mi-as inregistra pe memoria electronica tot romanul “Don Quijote”, tot n-as putea sa-l citesc la lumina unei lumanari, intr-un hamac, in cada de baie, in leagan, in timp ce o carte imi permite sa fac aceasta chiar si in cele mai vitrege conditii. Iar daca-mi cade computerul sau e-book-ul de la etajul 5, am certitudinea matematica de a fi pierdut totul, in timp ce daca imi cade o carte, cel mult se rupe in fascicule.
 
Suporturile moderne par a tinde mai mult catre raspandirea informatiei decat in directia conservarii ei. Cartea, in schimb, a fost instrumentul principal al raspandirii (sa ne gandim la rolul jucat de Biblia tiparita in reforma protestanta), dar in acelasi timp si al conservarii informatiei. Este posibil ca peste cateva secole, unicul mod de a mai afla ceva despre trecut, cand toate suporturile electronice vor fi demagnetizate, sa fie tot in paginile unui frumos incunabul. Iar, dintre cartile moderne, vor supravietui multe din cele tiparite pe hartie scumpa sau cele ce acum sunt propuse de multe edituri pe “free acid paper”.
 
Nu sunt un retrograd. Pe un hard disk portabil de 250 GB mi-am inregistrat cele mai mari capodopere ale literaturii universale si ale istoriei filozofiei: este mult mai comod sa recuperez de-acolo, in doar cateva secunde, un citat din Dante sau din “Summa Theologica” decat sa ma ridic si sa scot un volum greu din rafturile de sus ale bibliotecii. Dar sunt incantat ca acele carti raman pe rafturile bibliotecii mele, ca o garantie a memoriei pentru vremurile cand instrumentele electronice nu vor mai functiona.  
 

Nota:
1. Luciano Mauri a condus vreme de 40 de ani Messa­ggerie Italiane, principala companie din peninsula de import si distributie de carte si presa straina.

Tag-uri: opinii, ultimul cuvant, Umberto Eco

Vizualizari:
  • printeaza
  • e-mail
  • messenger
  • comenteaza
Aboneaza-te la BM:
NEWSLETTER
RSS

Da nota: 1 2 3 4 5

Nota medie: 5,00 din 8 voturi

Comenteaza acest articol

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Nu exista comentarii
Stiri si Analize
NWL
RSS
Versiunea: mobil | completa
Statistici SATI