De curand a starnit niste valuri in internet si in presa un mesaj al Parintelui Iustin Parvu, referitor la introducerea unui sistem de marcare a documentelor de identitate cu un cip care stocheaza diverse informatii personale, printre care si unele cu caracter biometric. Desigur, stilistica mesajului poate parea exotica unei generatii pentru care 666 este mai degraba “The Number of the Beast”, evocat de formatii heavy metal, decat “Semnul Fiarei” din Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. Insa avertismentul pe care il lanseaza este cat se poate de actual. Poate ca acceptarea un astfel de sistem de “amprentare” nu inseamna chiar sa-ti vinzi sufletul diavolului, dar e intr-adevar justificat sa ne intrebam daca acest sistem aduce prejudicii demnitatii sau libertatii noastre.

 

Tot agitatie a produs si legea care prevede obligativitatea operatorilor de servicii de comunicatii de a pastra timp de sase luni o serie de date privind convorbirile telefonice si mesajele vehiculate prin sistemele telefonice sau prin internet (log-urile, in limbaj tehnic). Desi legea a fost votata de parlament la sfarsitul lui noiembrie (iar unii banuiesc ca aceasta perioada a fost aleasa tocmai pentru a trece neobservata), interesul publicului a tresarit abia zilele acestea, cand legea a intrat in vigoare. Desigur, legea nu prevede stocarea continutului comunicarii (ar fi si greu, si “curat anticonstitutional”), insa chiar si asa, reprezinta in mod evident o restrangere semnificativa a dreptului nostru la intimitate si la confidentialitatea pe care o credeam garantata pentru corespondenta si convorbirile private de orice fel (din pacate, limba romana nu are un echivalent convenabil pentru englezescul “privacy”, caci despre asta este vorba aici). In urma cu cativa ani, opinia publica a reactionat destul de vehement la initiativa crearii unui asa-zis “Sistem Informatic Integrat” care sa cuprinda informatii despre toti cetatenii si toate persoanele juridice din tara. Chiar daca atunci principalele obiectii aduse de organizatiile civice au fost de natura juridica si procedurala (hotararea guvernului nu a trecut prin parlament, controlul accesului la date nu era clar precizat etc.), opinia publica a receptat initiativa tot ca pe un atentat la viata privata. Pe buna dreptate, mai cu seama in conditiile anilor 2003-2004, desi explicatiile oficiale mergeau mai degraba spre binefacerile reducerii birocratiei prin reducerea redundantei dintre diverse sisteme. Mai greu de explicat este de ce era nevoie si de semnatura directorului SRI pe hotararea in cauza.

 

Cam acestea sunt faptele si intrebarea fireasca este daca protestatarii sunt paranoici sau obiectiile lor sunt justificate. Avand in vedere protestele mult mai ample din alte tari din zona (Grecia si Serbia in special) la reglementari similare, prima ipoteza pare exclusa. Pe de alta parte, faptul ca in Statele Unite - bastionul democratiei si libertatilor individuale - functioneaza sau sunt in curs de implementare proiecte asemanatoare, pare sa sugereze contrariul. S-a argumentat ca exista legi (chiar si in Romania) care reglementeaza clar regimul datelor personale si ca acestea exclud astfel de practici, insa ambele legi (676 si 677 din 2001) prevad exceptii legate de chestiuni care privesc “securitatea nationala”. In plus, legiuitorul are si justificarea ca primele doua reglementari de care am amintit nu sunt atat opera lor, cat mai degraba obligatii pe care Romania le are in virtutea afilierilor internationale.

 

E greu de emis o judecata transanta in legatura cu echilibrul intre securitatea tuturor si libertatile fiecaruia. Regulile conflictelor clasice au fost de mult abandonate, iar terorismul este o amenintare pentru toata lumea democratica. Poate ca noi inca nu o simtim la fel de acut, dar daca aliatii nostri care au avut de suferit au decis ca astfel de masuri sunt necesare pentru a-si proteja cetatenii, se cuvine sa le fim alaturi, pentru ca traim intr-o lume globalizata (cel putin in privinta comunicatiilor). Dar dreptate au si cei ce atrag atentia ca renuntarea la libertatile individuale (printre care si dreptul la intimitate) care ne definesc civilizatia este deja o victorie a terorismului, este o abdicare de la principiile care stau chiar la baza democratiei.

 

Pana la urma, este democratia periclitata de renuntarea la o particica din libertatea individuala? Aici imi pot permite sa fiu mai transant: cu mult mai putin decat de cei 73% dintre concetatenii nostri care isi doresc un regim autoritar.