Paul Krugman: Prea putine fapte bune

Postat la 10 noiembrie 2009 15 afişări

Vestea buna este ca planul lui Obama de stimulare a economiei functioneaza cum spune teoria ca ar trebui sa functioneze. Dar este si o veste proasta: stimulentele au fost mult prea mici, data fiind dimensiunea problemelor noastre economice. Daca ceva fundamental nu se schimba, ne asteapta multi ani de somaj ridicat.

Si vestea cu adevarat proasta este ca "centristii" din Congres nu sunt in stare sau nu vor sa vada concluzia evidenta, aceea ca e nevoie sa fie cheltuite mai multe fonduri federale pentru crearea de locuri de munca.

Revenind la vestea buna: nu cu multa vreme in urma, economia americana era in cadere libera. Fara planul de stimulare lansat de Obama (American Recovery and Reinvestment Act), caderea libera probabil ca ar fi continuat, de vreme ce somerii si-ar fi ajustat cheltuielile, autoritatile statale si cele locale, lipsite de fonduri, s-ar fi angajat in disponibilizari in masa si tot asa.

Stimulentele economice nu au eliminat definitiv aceste efecte, dar au fost suficiente ca sa rupa cercul vicios al declinului. Ajutorul acordat somerilor si sprijinirea autoritatilor locale si statale au fost probabil cei mai importanti factori. Daca vreti sa vedeti cum functioneaza in practica pachetul de stimulare economica, vizitati o sala de clasa: probabil ca scoala in care ati intrat ar fi fost obligata sa concedieze multi profesori daca nu ar fi existat acest plan de stimulare economica.

Si caderea libera s-a terminat. La sfarsitul lui octombrie, raportul asupra PIB a aratat ca economia creste din nou, cu un nivel anual de 3,5%, peste asteptari. Dupa cum spunea Mark Zandi de la Economy.com, "planul de stimulare face ceea ce trebuia sa faca: scurtcircuiteaza recesiunea si impulsioneaza redresarea".

nsa tot nu face destul.

Sa presupunem ca economia continua sa creasca in acelasi ritm. Daca s-ar intampla asa, somajul ar incepe in cele din urma sa scada, dar foarte, foarte incet. Experienta epocii Clinton, cand economia a crescut cu o rata medie de 3,7% timp de opt ani (chiar, stiati asta?) sugereaza ca, la actualele ritmuri de crestere, suntem norocosi daca observam o reducere cu jumatate de procent a somajului in fiecare an, ceea ce ar insemna ca avem nevoie de un deceniu ca sa ne intoarcem la un somaj zero.

Mai rau, nu e deloc sigur ca e posibila o crestere in acest ritm. Efectele planului de stimulare se vor consolida in timp - e posibil sa se creeze sau sa se salveze circa trei milioane de locuri de munca - dar momentul de impact maxim asupra PIB deja a trecut. Cresterea solida va continua doar in situatia in care cheltuielile private ar prelua stafeta, pe masura ce efectele planului de stimulare incep sa paleasca. Si deocamdata nu e niciun semn ca asta s-ar intampla.

Asa ca guvernul trebuie sa faca mult mai mult. Din pacate, perspectivele politice pentru actiuni viitoare nu sunt bune.

Ceea ce tot aud de la Washington este unul din aceste doua argumente: fie a) planul de stimulare a esuat, somajul continua sa creasca, asa ca n-ar trebui sa-l continuam, fie b) planul de stimulare a reusit, PIB este in crestere, asa ca nu mai e nevoie sa mai facem nimic. Adevarul, care spune ca planul a fost un lucru bun, dar prea putin - adica a ajutat, dar nu indeajuns - pare sa fie prea complicat pentru o epoca a sentintelor politice in alb si negru.

Dar ne permitem sa facem mai mult? Sigur nu ne permitem sa nu facem. Somajul mare nu penalizeaza economia doar azi; ea ii penalizeaza si viitorul. n fata unei economii in depresiune, companiile si-au taiat bugetele de investitii atat pentru crearea de noi facilitati de productie si echipamente, cat si pentru investitiile "intangibile" in dezvoltarea de produse sau trainingul angajatilor. Aceasta va afecta potentialul economiei pentru anii care vor veni.

"Ulii" deficitului adora sa se planga ca tineretul de azi va avea de platit taxe mai mari ca sa acopere datoriile pe care noi le facem acum. Dar cui ii pasa cu adevarat de perspectivele tineretului american ar cere acum crearea mai multor locuri de munca, de vreme ce povara somajului ridicat cade intr-un mod disproportionat pe umerii tinerilor, iar cei ce intra in campul muncii in anii de somaj ridicat au o cariera permanent afectata, nemaiputand sa-i ajunga din urma pe cei ce s-au angajat in anii mai buni.

Chiar si asertiunea ca va trebui sa platim cheltuielile de stimulare de acum cu impozite mai mari ceva mai tarziu este in mare parte gresita. Daca noi cheltuim mai mult pentru stimulare, vom avea o economie mai puternica atat acum, cat si in viitor, si o economie mai puternica inseam¬na mai multe venituri pentru guvern. Cheltuielile pentru stimularea economiei probabil ca nu se acopera chiar imediat, dar costul lor real, chiar intr-un sens fiscal ingust, este doar o mica parte din cel anuntat prin ziare.

Bine, stiu ca nu sunt practic: programele economice de amploare nu pot trece de Congres fara ajutorul democratilor relativ conservatori, iar acesti democrati le tot spun reporterilor ca si-au pierdut pofta pentru stimulente.

Dar sper sa-si schimbe curand parerea. Stim ca pachetul de stimulare functioneaza, dar inca nu facem destul pentru el. De dragul somerilor de astazi, de dragul viitorului natiunii, trebuie sa facem mai mult.

Urmărește Business Magazin

/opinii/paul-krugman-prea-putine-fapte-bune-5096127
5096127
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.