Opinie Rucsandra Hurezeanu: Femei în lumea bărbaţilor

Postat la 26 noiembrie 2013 21036 afişări

„Dacă Lehman Brothers s-ar fi numit Lehman Sisters, criza economică mondială ar fi avut astăzi o altă faţă", spunea Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional. „Mai multe femei în finanţe ar fi făcut posibil un climat mai sănătos", adăuga Lagarde.

Opinie Rucsandra Hurezeanu: Femei în lumea bărbaţilor

În acelaşi sens, un articol faimos din New York Magazine vorbea de faptul că cercetătorii care studiază comportamentul celor din finanţe au declarat că volatilitatea Wall Street este dată de o anumită substanţă chimică din corp. Şi cum majoritatea traderilor şi a executivilor din finanţe sunt bărbaţi, substanţa în cauză nu e alta decât testosteronul. Avem aşadar (şi) o altă explicaţie a situaţiei care ridică o întrebare: oare cum ar fi arătat criza dacă în poziţiile-cheie de executivi ai băncilor sau în consiliile de administraţie ar fi existat mai multe femei?

Comunităţile umane şi instituţiile au valorizat excesiv dintotdeauna trăsături „masculine" ca agresivitatea, ambiţia şi competitivitatea. Politica, dar şi afacerile cereau aceste calităţi de la liderii lor. Cu câteva decenii în urmă, într-o lume dominată de bărbaţi, singurele femei care ajungeau în funcţii de putere în stat sau în companii erau considerate mai dure decât cei mai duri bărbaţi. Golda Meir în Israel, Indira Gandhi în India sau Margaret Thatcher în Marea Britanie sunt numai câteva exemple. Dacă Margaret Thatcher a fost supranumită Doamna de Fier, despre Indira Gandhi se spunea că era singurul bărbat din propriul cabinet.

Astăzi vedem clar o creştere a importanţei valorilor „feminine" în conducerea companiilor: compasiunea, grija, cooperarea, comunicarea. Femeile-lider de astăzi par confortabile cu propria feminitate, recunoscând şi apreciind cu înţelepciune grija pentru ceilalţi în stilul lor de conducere. O organizaţie condusă autoritar cu oameni motivaţi şi conduşi de frică este inerent mai puţin capabilă de inovaţii şi creativitate. Oamenii temători şi stresaţi sunt hipervigilenţi, defensivi şi preocupaţi de ei înşişi.

Statistic, femeile au acces la educaţie la fel ca bărbaţii şi, astfel, au ajuns să echilibreze balanţa reprezentării de gen în domenii ca educaţia, avocatura, medicina sau afacerile. Cu toate astea, companiile foarte mari sunt în continuare conduse mai mult de bărbaţi. În Fortune 500, doar 15% din companii apar ca fiind conduse de femei.

Mama mea a fost printre primele femei antreprenoare din România. În 1990 a deschis prima farmacie privată din oraş şi printre primele din ţară, atunci când toată lumea spunea „Încă nu e momentul„. Afacerea s-a dovedit a fi de succes şi s-a extins la firme de distribuţie şi producţie de medicamente. Pornind de la zero, fără resurse materiale sau relaţii politice, a demonstrat că, dacă ea a reuşit, oricine poate reuşi. Având modelul mamei mele, m-am considerat întotdeauna foarte norocoasă. După o experienţă de şapte ani în industria farmaceutică am creat Ivatherm, prima şi singura companie românească de dermatocosmetice. Datorită suportului ei moral şi financiar, schimbarea nu mi s-a părut nici riscantă, nici dramatică, ci foarte firească.

Îmi amintesc amuzată de prima mea întâlnire cu grupul de cercetători francezi cu care urma să lucrez pentru primele noastre produse cosmetice. Întâlnirea a durat o zi întreagă, în care am lucrat cu briefurile de marketing pregătite pentru alegerea texturilor, a parfumurilor şi a ingredienţilor activi. Văzând ca iau toate deciziile pe loc, unul din colaboratorii mei francezi m-a întrebat: „Tu eşti Ivatherm?". Adică: „Tu singură te angajezi să creezi această marcă, să promovezi şi să vinzi aceste produse?". Am răspuns ferm că da. „Succes!", mi-au spus ei pe jumătate cu admiraţie, pe jumătate cu neîncredere. Mi-a trecut prin minte ideea că dacă aş fi fost bărbat nu mi-ar fi pus această întrebare.

În următorii ani, micul laborator al cercetătorilor francezi din Paris s-a diversificat prin crearea propriei lor mărci de cosmetice, Novexpert. Eram foarte curioasă să aflu cât de uşor sau cât de greu este astăzi în Franţa să lansezi şi să dezvolţi o nouă marcă de produse cosmetice de farmacie. După un an de zile, întrebându-i de performanţa pe piaţă a mărcii Novexpert, am aflat că erau prezenţi doar în 100 de farmacii franceze. „Dar tu, în câte farmacii eşti prezentă?„ m-au întrebat ei. „În 1.000", am spun eu cu jumătate de glas. Dintr-o dată nu mai eram fata mamei care se joacă de-a cremele, ci un antreprenor cu performanţe mai mari decât ale lor.

Lumea afacerilor nu mai este astăzi rezervată bărbaţilor. Tu eşti ceea ce CREZI CĂ EŞTI, restul sunt poveşti în capul altora.


Rucsandra Hurezeanu este fondatorul Ivatherm.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Opinie,
Rucsandra Hurezeanu,
femei,
barbati
/opinii/opinie-rucsandra-hurezeanu-femei-in-lumea-barbatilor-11723066
11723066
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.