Au trecut şi alegerile parlamentare, în sfârşit...

Vreau să fiu la curent cu ce se întâmplă în ţara mea, este până la urmă o datorie civică a tuturor, urmăresc cu interes scena politică şi actorii ei, însă cred că este pentru prima dată când mi-am dorit ca aceste alegeri să treacă cât mai repede.

Nu sunt un om temător, conduc un business într-un domeniu lipsit de romantism. Mai mult, cred că teama este o mare slăbiciune şi o bună ocazie pentru „competitor” să profite de dezorientarea ta şi inhibarea reacţiilor. Însă în ultima perioadă mi-a dat destul de des târcoale acest sentiment de uşoară teamă sau adâncă nelinişte...

De ce?

În vară am fost plecat la Stockholm şi, la hotelul unde am stat, am întâlnit o româncă; munceşte acolo de câţiva ani, are şi familia cu ea. Cum mă bucur sincer să întâlnesc români oriunde aş călători peste graniţe, nu am ratat ocazia să discutăm despre munca ei, despre condiţii, despre viitorul familiei ei. Inevitabil a venit vorba şi de copii, iar când povestea despre cei doi băieţi, avea acea strălucire în priviri... I se umeziseră ochii... Erau la ţară, la bunici, în România, urma să revină pentru pregătirile de început de şcoală. Şi atunci am întrebat poate superficial, fără să prevăd impactul emoţional: „Cred că abia aşteaptă să se întoarcă”, am zis eu... Iar răspunsul a fost: „Nu, pentru că aici nu mai există nimic din ceea ce avem în România, copilăria la ţară, joaca pe uliţele - parţial amenajate – ale satului, joaca cu elasticul, şotronul... Ei suferă enorm când îi aducem înapoi în Suedia”.

Amintindu-mi dialogul din vară, am înţeles de ce în subconştient ma agasează o nelinişte sâcâitoare... pentru că, mai curând sau mai târziu, „ţara”, bunicii, educaţia morală primită, satele fără timp, fără spaţiu, fără stres vor deveni amintiri, aşa cum pentru mulţi români plecaţi deja sunt. 

Şi de ce spun asta? De ce mă bucur că au trecut alegerile? De ce „în sfârşit”?

Pentru că nu a fost o singură zi fără adevărate „lecţii” de ură, de vrăjmăşie, de ostilitate între conducătorii şi actorii principali ai scenei politice şi, mai departe, între simpatizanţii lor... Nu contează că „celalalt” arată o viziune şi o strategie în interesul ţării, este demonizat şi agasat verbal doar pentru că „în spate” are o altă doctrină politică sau aparţine altui partid.

Avem nevoie de REPERE. Avem nevoie de o Biblie a Politicului românească. Avem nevoie de adevăruri necontestabile, neinterpretabile, lipsite de subiectivitate. Interesul naţional nu poate oscila între doctrine antagonice.

Altfel, în spatele unui aparent show politic, unul dintre marile repere ale interesului naţional, satul românesc cu valorile lui, va dispărea. Mai mult, în educaţie sunt cifre absolut incredibile în ceea ce priveşte abandonul şcolar, aproape 20% dintre tinerii între 18 şi 24 ani renunţă la studii, şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 24%, România ocupă locul 2 în UE când vine vorba de riscul de sărăcie, şi mai există un fenomen extrem de grav, care se agravează pe zi ce trece: peste 90.000 de copii au în acest moment cel puţin un părinte plecat în afara ţării; cam jumătate dintre aceştia au ambii părinţi plecaţi. 36% dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate se simt singuri şi 20% cred că nimeni nu îi iubeşte. 30% dintre ei sunt deprimaţi. Vorbim de tentative de sinucidere, mulţi fiind chinuiţi de boli de stomac, migrene fără leac sau chiar diabet. Copiii devin agresivi nu doar la nivel verbal, dar şi fizic, devin foarte violenţi, apar conflicte. Asemenea copii nu sunt în stare să creeze nişte relaţii de prietenie cu semenii!

Săptămâna trecută am avut ocazia să vizitez cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia. Pe lângă strategiile de apărare, de logistică, construcţia în sine este o realizare de excepţie. Ceea ce merită însă văzut este diferenţa dintre cărămida din zidurile cetăţii construite la începutul sec. XVIII, intactă, şi căramida de completare din 2016; am fost avertizat să nu merg foarte aproape de ziduri, s-ar putea să cadă. Cea din 2016! Te aştepţi ca fiecare zi care va veni să fie superioară celei care a trecut. Te aştepţi ca fiecare 4 ani să fie superiori celor care au trecut. Pentru că omenirea trebuie să evolueze, pentru că ţara trebuie să evolueze, dar pentru asta are nevoie de repere, are nevoie de satul românesc, de şcoala românească, de educaţia românească, de antreprenori, de Biserică, de familie, de spital, de bunici, de uliţe, de tradiţii, de superstiţii...

„Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară

Scăldată în cristalul pârâului de-argint,

Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:

A codrului tenebră, poetic labirint;

Melodica şoptire a râului, ce geme,

Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,

Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,

Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.”

Plângea Eminescu în „Din străinătate”...

Este necesar, măcar din când în când, să ridicăm privirea înspre cer şi să ne uităm la stelele ce cad. Şi, în întunecimea nopţii, să ne gândim puţin la viaţă, la noi, la semenii noştri, la copiii noştri, la moarte, la dragoste, la uliţă, la bunici, la părinţi, la lacrimi, la moarte... şi astfel să găsim în fiecare astru ce a căzut un nou REPER moral pentru o viaţă mai înţeleaptă, mai valoroasă şi lipsită de ură!

Sărbători fericite!