Concret, săptămâna trecută Alexander Stubb a acuzat, într-o declaraţie acordată CNBC, compania Apple că a distrus economia ţării. „iPhone-ul a omorât Nokia, iar iPad-ul a distrus industria de hârtie“, spune Stubbs. Nokia şi hârtia sunt importante pentru economia finlandeză, producătorul de telefoane mobile fiind cea mai importantă companie din Finlanda până în 2007, atunci când Apple a lansat prima generaţie de iPhone. În anii ce au urmat, Nokia a intrat în declin, a fost cumpărată de Microsoft, restructurată, iar businessul a fost reorientat spre servicii şi reţele.

Stubbs i-a acuzat pe cei de la Apple, cu toate că piaţa de smartphone-uri este dominată de Samsung şi de Android. Are totuşi dreptate într-o oarecare măsură, pentru că iPhone este produsul care a lansat o piaţă. Premierul greşeşte când acuză competiţia, când de fapt greşeala este în propria curte. Ştabii de la Nokia ar fi trebuit să intuiască schimbarea şi să încerce să se schimbe, să se adapteze; Nokia a trăit aceeaşi schimbare care se produce şi în industria media, de exemplu, schimbare care se lasă cu numărul cuvenit de victime.

Demersul premierului finlandez, despre care cred că este bine intenţionat şi că, oricum, declaraţia a fost scoasă din context, ca să folosesc şi un clişeu, seamănă în bună măsură cu activitatea politicianistă dâmboviţeană, mult grăbită în a identifica vinovaţi, superlentă şi ineficientă, deloc doritoare în a găsi soluţii. Şi, pentru a vă convinge, spicuiesc alandala din catalogul vinovăţiilor locale, aşa cum apar în arhiva agenţiei Mediafax: „Bănicioiu: Vinovaţii pentru cele 400.000 de doze de vaccin antigripal neconform vor plăti“; „Ponta: La STS trebuie asumată răspunderea de către conducere, este greu de găsit un operator vinovat“; „Boc: Guvernul este vinovat pentru taxele pe care le impune românilor, nu FMI“ (anul este 2013); „Mencinicopschi: Nu mă simt vinovat, privatizarea a fost făcută de ADS; voi ataca decizia instanţei“; „Viceprimarul Capitalei, despre copilul omorât de câini: Vinovat este cel care are spaţiul privat“; „Boagiu: Nimeni nu se face vinovat de modul în care au fost deszăpezite drumurile şi calea ferată (februarie 2012)“; „Giurgea (PDL) îşi cere scuze după ce a afirmat că Verestoy ar fi vinovat de despăduriri din Harghita“ (octombrie 2010); „Directorul Administraţiei Bazinale Mureş: Verestoy, vinovatul numărul 1 de despăduririle din Harghita“ (septembrie 2010); „Iliescu: Băsescu e vinovat pentru anarhia şi lipsa de comunicare dintre instituţii“; „Sulfina Barbu: Adomniţei, vinovat de violenţa în şcoli, pentru că nu are strategie în domeniu“. Mă opresc aici, veţi fi prins ideea: mult zgomot degeaba pentru nimic.

Fără să mai caute vinovaţi, colegii de la Ziarul Financiar au lansat proiectul „România 5%“, menit să creeze o platformă de relansare economică a României care să asigure o creştere anuală de 5%, timp de cel puţin un deceniu. Cum în vara aceastui an şi Business Magazin a avut o copertă pe care scria, simplu, 5%, reiterez căteva din ideile de atunci: un program naţional de combatere a sărăciei, sprijin pentru antreprenoriat şi pentru fermieri, recalificare pentru şomeri, taxe omeneşti, toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi de ajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese.

Identificarea vinovaţilor înseamnă o treabă făcută pe jumătate.

Fără tablou, dar cu coperta de atunci, simplă ca o operă de artă.