Daniel Barenboim a cerut de la un numar mare de intelectuali din intreaga lume sa semneze un apel cu privire la tragedia ce se consuma la ora actuala in Palestina. La prima vedere, apelul este aproape peremptoriu si invita in fond la diligente, prin toate mijloacele posibile, in vederea unei concilieri eficiente. Este insa semnificativ faptul ca initiativa pleaca de la un mare artist israelian: semn ca pana si mintile cele mai lucide si mai meditative din Israel cer sa renuntam a ne mai intreba de ce parte se afla adevarul sau injustitia si sa se poata ajunge la convietuirea dintre cele doua popoare.

 

Daca asa este, ar putea fi intelese manifestatiile de protest politic impotriva guvernului israelian, numai ca ele stau de obicei sub semnul antisemitismului. Si atunci cand nu sunt insisi participantii cei care propovaduiesc explicit antisemitismul, o fac ziarele in care citesc de-acum, ca si cum ar fi lucrul cel mai evident din lume, “manifestatie antisemita la Amsterdam” si alte lucruri de soiul asta. Situatia pare la ora actuala atat de normala, incat pare anormal s-o cataloghezi drept anormala. Haideti insa sa ne intrebam daca am defini drept anti-ariana o manifestatie politica impotriva guvernului Merkel sau anti-latina o manifestatie impotriva guvernului lui Berlusconi.

 

Un comportament ce supravietuieste de 2.000 de ani are ceva din credinta religioasa, din credo-ul fundamentalist si ar putea fi definit drept una din numeroasele forme de fanatism ce au infectat planeta noastra in decursul secolelor. Daca multi cred in existenta diavolului ce comploteaza pentru a ne impinge pe calea damnarii, de ce nu am da crezare si complotului evreiesc de cucerire a lumii?

 

Mi-ar placea totusi sa atrag atentia asupra faptului ca antisemitismul, precum toate celelalte comportamente irationale si obtuz mistice, este tinut in viata de contradictii, nu le percepe, ci dimpotriva, se hraneste cu ele fara jena. De exemplu, la clasicii antisemitismului din secolul al XIX-lea circulau doua clisee, ambele utilizate in functie de caz: unul ca evreul, pentru ca locuia in spatii stramte si intunecoase, era mai sensibil decat crestinii la infectii si la boli (si ca atare periculos), altul ca din motive misterioase se dovedea a fi mai rezistent la ciuma si alte epidemii, pe langa ca era si foarte senzual si infricosator de fecund, prin urmare periculos ca invadator al lumii crestine.

 

Mai exista un cliseu in mod amplu tratat la stanga si la dreapta - si iau drept modele atat un clasic al antisemitismului socialist (Toussenel, “Les Juifs rois de l’Epoque” din 1847), cat si un clasic al antisemitismului catolic legitimist (Gougenot de Mousseaux, “Le Juif, le judaisme et la judaisation des peuples chretiens” din 1869). In ambele se spune ca evreii nu s-au ocupat niciodata cu agricultura, ramanand deci straini de viata productiva a statului in care traiau; in compensatie, s-au dedicat in totalitate finantelor, adica posesiunii de aur, intrucat, fiind prin natura lor nomazi si gata sa abandoneze tara ce ii gazduia, impinsi de sperantele lor mesianice, puteau cu usurinta sa ia cu ei orice bogatie detineau. Vom trece sub tacere ca alte texte antisemite ale epocii, pana la faimoasele Protocoale(1), ii acuzau ca atenteaza la proprietatea funciara pentru a se face stapanii campurilor - am spus deja ca antisemitismul nu se teme de contradictii. Dar e stiut ca una dintre caracteristicile principale ale evreilor israelieni este aceea de a-si fi cultivat pamanturile lor din Palestina cu metode cat se poate de moderne, construind ferme model, iar daca se lupta, este tocmai pentru a-si apara teritoriul unde traiesc in mod stabil. Si este tocmai si ceea ce antisemitismul arab reproseaza evreilor inainte de toate, avand in vedere ca telul lui principal este acela de a distruge statul Israel.

 

In fine, pe un antisemit il irita daca un evreu se afla in trecere pe la el pe-acasa si il irita la fel de tare si daca acesta nu se misca din propria casa. Stiu foarte bine in ce consta obiectia: acel loc unde se afla Israelul era teritoriu palestinian. Dar nu a fost cucerit prin violenta si prin decimarea bastinasilor, precum America de Nord, sau chiar prin distrugerea unor state conduse de monarhul lor legitim, ci in decursul unor migratii lente si instalari la care nimeni nu s-a opus.

 

In orice caz, daca este enervant evreul care de fiecare data cand critici politica Israelului te acuza de antisemitism, o senzatie cu atat mai ingrijoratoare imi lasa cei care traduc imediat orice critica la adresa politicii israeliene in termeni de antisemitism.