Acesta este adevăratul motiv pentru care Halep nu mai câştigă meciuri

Postat la 01 aprilie 2017 445 afişări

În ultimele luni, Simona Halep nu a reuşit să-şi mai egaleze performanţele din anii trecuţi. În acest an, spre exemplu, turneul de la Miami este primul în care sportiva a reuşit să lege două victorii. Nu a fost însă suficient, Halep fiind eliminată în sferturile turneului de numărul 11 mondial, Johanna Konta.

Acesta este adevăratul motiv pentru care Halep nu mai câştigă meciuri

Mulţi se întreabă de unde vine această neputinţă de a mai câştigă meciuri; printre explicaţiile aduse se numără, în egală măsură, accidentarea suferită la finalul anului trecut şi neîncrederea în propriile forţe. Realitatea este însă alta.

În tenis, cel mai corect principiu este "victoriile aduc victorii". Faptul că Simona Halep nu a mai reuşit să câştige turnee poate constitui o cauză pentru forma slabă arătată de sportiva noastră. Dar să luăm un alt exemplu: Roger Federer, campionul elveţian, a avut în 2016 cel mai slab an al carierei. Este adevărat, după semifinala de la Wimbledon (în luna iunie) el nu a mai disputat niciun meci până la finalul anului, luând decizia de a se recupera după o intervenţie chirurgicală - prima a carierei de peste 18 ani - suferită în prima parte a anului. Federer participase însă la turnee în primele 6 luni ale anului fără să câştige niciun titlu - din nou, o premieră în cariera sa ilustră. Care a fost, aşadar, urmarea? Elveţianul a revinut în circuit în luna ianuarie şi a câştigat turneul de mare şlem de la Australian Open, cel de-al 18-lea astfel de titlu din carieră. Câteva săptămâni mai târziu, el era eliminat în primul tur al turneului ATP 500 (categorie inferioară) de către un jucător aflat în cea de-a doua sută mondială. Mai trec două săptămâni, iar Federer câştigă turneul Masters 1000 de la Indian Wells. Concluzia? Şi înfrângerile pot aduce victorii, dacă ştii cum să le gestionezi.

Mă întorc la Simona Halep şi amintesc faptul că în 2016 a avut a doua cea mai lungă serie de victorii din circuitul feminin (doar Victoria Azarenka a reuşit să adune mai multe victorii consecutive), dar asta nu a ajutat-o să îşi treacă în palmares vreun titlu important.

Motivul pentru care sportiva din Constanţa nu reuşeşte să se impună în marile turnee nu este de natură psihică, ci de natură tehnică. Jocul Simonei Halep este unidimensional.

Dacă urmăriţi câteva meciuri ale Simonei (excluzându-le pe cele din 2014), veţi observa că jocul ei se rezumă la lovituri de pe linia din spatele terenului. Baseline player, aşa cum spun americanii; şi chiar dacă a fost o vreme când puterea loviturilor lui Halep era suficientă pentru a-şi învinge adversarii, nefiind nevoie de foarte multe improvizaţii sau veniri la fileu, acea vreme a trecut. Jucătorii trebuie însă se adapteze şi să îşi adapteze jocul: Halep nu a făcut încă acest lucru.

Revin la comparaţia cu Federer: elveţianul şi-a schimbat în ultimii ani mai toate aspectele jocului, începând cu trecerea (după 15 ani) la o rachetă mai lată şi continuând cu agresivitatea extremă cu care abordează meciurile. Câteva date tehnice, pentru a clarifica mai mult acest lucru: dacă în prima parte a carierei sale punctul de lovire a loviturilor se afla, în medie, la 50 de centimetri în spatele linie de fund, din 2015 aceasta a ajuns la peste un metru în interiorul terenului.

Singurul mod în care Halep mai poate concura pentru titluri importante este să adauge o nouă dimensiune jocului său. Ea trebuie să fie mai agresivă, să-şi atace adversarele venind în faţă, spre fileu, şi nu stând în continuare pe linia de fund, acolo unde precizia ei a scăzut în mod vizibil. Simona Halep trebuie să accepte faptul că acele calităţi atletice care au diferenţiat-o de restul jucătoarelor nu mai sunt suficiente. Astfel, poate va reuşi să ne mai dea motive de a pierde nopţile urmărind meciurile ei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.