Isteria Pokémon: cum ne-a acaparat un joc viaţa

Postat la 26 iulie 2016 322 afişări

2016 este anul maimuţei în calendarul chinezesc, dar sigur va rămâne cunoscut ca fiind anul Pokémonului. 6 iulie 2016 ar putea rămâne în istorie pentru japonezii de la nintendo. În doar patru zile, Pokémon Go a fost descărcat de mai multe ori decât aplicaţia de dating Tinder şi în alte două zile a depăşit Twitter la numărul de utilizatori activi. Mai important, Pokémon Go a dublat valoarea de piaţă a Nintendo şi a stârnit o isterie în toată lumea, deşi lansarea iniţială a cuprins doar trei ţări (SUA, Australia şi Noua Zeelandă).

2016 este anul maimuţei în calendarul chinezesc, dar sigur va rămâne cunoscut ca fiind anul Pokémonului. 6 iulie 2016 ar putea rămâne în istorie pentru japonezii de la nintendo. În doar patru zile, Pokémon Go a fost descărcat de mai multe ori decât aplicaţia de dating Tinder şi în alte două zile a depăşit Twitter la numărul de utilizatori activi. Mai important, Pokémon Go a dublat valoarea de piaţă a Nintendo şi a stârnit o isterie în toată lumea, deşi lansarea iniţială a cuprins doar trei ţări (SUA, Australia şi Noua Zeelandă).

Eram în clasa a şasea sau a şaptea când un coleg a venit la şcoală cu Alakazam, un Pokémon puternic şi rar pe care niciunul dintre noi nu-l avea. L-am vrut imediat şi l-am provocat la duel. Am pus Pokémonii în luptă şi eram pe punctul de a câştiga când meciul a fost întrerupt de profesorul care încerca să-şi predea materia. Ne-a luat ambele pachete de cărţi şi le-a amestecat. Nu ne venea să credem - munca noastră era complet irosită. Magia în care eram învrăjbiţi a cuprins din nou lumea, sub forma unui joc mobile.

Pokémon Go este un joc pentru smartphone-uri care îmbină elemente grafice cu lumea reală şi trimite jucătorii la vânătoare de Pokémoni (creaturi virtuale) în locuri reale. Mai pe şleau, jucătorul se plimbă cu telefonul în mână pe stradă şi prin parcuri şi cu ajutorul camerei smartphone-ului caută Pokémoni pe care trebuie să-i prindă aruncând cu o minge către creaturile virtuale. Odată prins, Pokémonul intră în colecţie şi poate fi utilizat de jucător în dueluri. Fiecare Pokémon are abilităţi şi caracteristici diferite şi poate evolua (de la nivelul 1 la 2 şi 3).

Un concept cât se poate de simplu, iar cu ajutorul tehnologiei de azi producătorii pot trimite jucătorul peste tot în lume pentru a prinde Pokémoni. Acest joc nu poate fi jucat doar de pe canapeaua din sufragerie, ci te provoacă să ieşi din casă, să te plimbi şi să pleci la vânătoare. În universul Pokémon sunt 718 de astfel de creaturi, însă doar 151 disponibile în joc deocamdată. Pokémon Go a fost dezvoltat de Niantic şi a fost inspirat prima dată de gluma pe care a făcut-o compania de 1 aprilie 2014, când a ascuns monştrii Pokémon în hărţile de la Google Map.

Niantic este un studio care a început ca un start-up al Google, iar la conducerea firmei se află John Hanke, responsabil pentru dezvoltarea Google Earth. Hanke are 49 de ani, a lucrat pentru guvernul Statelor Unite la departamentul de afaceri externe în Myanmar şi Indonezia şi a pornit mai multe companii de software de-a lungul timpului. În 2001, Hanke a fondat compania Keyhole, specializată în aplicaţii care utilizau date geospaţiale, iar în 2004 compania a fost achiziţionată de Google pentru 35 de milioane de dolari. Directorul companiei era John Hanke, care a devenit în urma achiziţiei vicepreşedintele diviziei Google Geo, care include Google Earth, Google Maps, StreetView, SketchUp şi Panoramio.

Ulterior, în 2010, John Hanke a fondat compania Niantic, în San Francisco, un start-up în cadrul Google, care se ocupă de dezvoltarea de softuri. Compania s-a remarcat în domeniul jocurilor mobile şi a lansat primul său joc cu elemente de realitate agumentată, numit Ingress, în 2012. În 2015, Niantic a devenit independentă faţă de Google. Succesul jocului lansat pe 6 iulie a fost unul fulminant: la doar alte două zile, americanii foloseau, în medie, jocul pentru 43 de minute pe zi, mai mult decât Facebook Messenger şi WhatsApp împreună (12 minute şi, respectiv, 30 de minute) şi în doar o săptămână valoarea de piaţă a Nintendo s-a dublat, ajungând în prezent la o valoare de 38 miliarde de euro (în trei zile am actualizat de trei ori această cifră), depăşind companii japoneze importante precum Sony, Canon, Panasonic sau Toshiba. (Actualizare: luni, 25 iulie, acţiunile Nintendo au scăzut cu 18% (o valoare de 6,7 miliarde de dolari) care se datorează faptului că Nintendo a anunţat într-un comunicat de presă că impactul jocului asupra profitului companiei va fi unul limitat, potrivit presei străine)

Între 7 şi 19 iulie, acţiunile Nintendo au crescut cu 114,04%, iar capitalizarea bursieră a companiei a urcat până la 38 de miliarde de euro; abia după opt zile acţiunile Nintendo au scăzut pentru prima dată de la ceea ce a devenit lansarea verii, cu 12%, din cauză că a fost amânată lansarea jocului în Japonia. „Niciodată nu am văzut  acţiunile unei companii mari să se schimbe atât de repede într-o perioadă atât de scurtă“,  a declarat Takashi Oda, analist al Okasan Securities, pentru The Guardian. Creşterea foarte puternică a Nintendo se datorează şi faptului că jocul capitalizează pe nostalgia milenialilor care au copilărit în anii ‘90 alături de Pokémoni, dar este jucat şi de copii.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.