În 1948 era prima fabrică din România care producea şi comercializa maşini electrice specializate, iar acum este cel mai mare complex mixt de retail şi afaceri

Autor: Ioana Matei Postat la 01 septembrie 2015 1540 afişări

În 1948 era prima fabrică din România care producea şi comercializa maşini electrice specializate, iar acum este cel mai mare complex mixt de retail şi afaceri

UMEB şi-a început activitatea în 1948, fiind prima companie din România care a produs şi a comercializat maşini electrice specializate. În cadrul uzinei de maşini electrice UMEB lucrau, înainte de revoluţie, câteva mii de angajaţi, care produceau peste o mie de tipuri de motoare electrice. Uzina exporta aproximativ 60% din producţie în Italia, Germania, Finlanda, Spania, după cum relata presa din acea vreme. În 2008, Uzina de Maşini Electrice Bucureşti (UMEB) s-a mutat într-un sediu nou, mişcare ce i-a costat pe acţionarii majoritari ai companiei (fondul de investiţii New Century Holdings) 11,5 milioane de euro.

În prezent, UMEB Elektromotoren proiectează, produce şi comercializează motoare electrice de joasă tensiune şi generatoare electrice pe Bulevardul Timişoara, nu departe de fosta locaţie. Compania avea anul trecut un număr mediu de 273 de salariaţi, înregistra o cifră de afaceri de circa 41,2 milioane de lei şi un profit net de circa 2,8 milioane de lei (conform mfinanţe.ro).

Dezvoltările din Bucureşti - AFI Palace Cotroceni şi AFI Park - reprezintă pentru AFI Europe cea mai mare şi cea mai importantă achiziţie a unui teren al unei foste uzine, iar, potrivit lui David Hay, CEO-ul companiei, acesta este cel mai mare complex mixt de retail şi afaceri din România şi unul din cele mai mari din Europa Centrală şi de Est.

Achiziţionarea fostului teren al fostei Uzine de Maşini Electrice (UMEB) în 2005 şi dezvoltarea mallului AFI Palace Cotroceni, deschis în 2009, au presupus o investiţie de aproximativ 300 de milioane de euro. Din 2011, compania a dezvoltat pe acest teren proiectul de birouri AFI Park, care va include în final cinci clădiri, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 68.000 de metri pătraţi, realizate în urma unei investiţii de aproximativ 120 de milioane de euro. „Pe parcursul ultimilor ani am continuat să dezvoltăm mallul AFI Palace Cotroceni prin extinderea cu aproximativ 1.000 de metri pătraţi a magazinului H&M în 2013, noile locaţii ale Reserved şi Starbucks au adus o suprafaţă adiţională de 1.000 de metri pătraţi, iar alte două viitoare extinderi planificate vor oferi alţi aproximativ 6.000 de metri pătraţi“, descrie David Hay planurile de dezvoltare viitoare pe spaţiul fostei UMEB.

AFI Palace Cotroceni a înregistrat rezultate record anul trecut, generând un venit operaţional net (NOI) anual de aproximativ 30 de milioane de euro, în creştere cu 4% faţă de venitul înregistrat în 2013. În septembrie 2014, centrul comercial a fost evaluat la 401 milioane de euro, reprezentând o creştere de 7% în comparaţie cu anul precedent. În ce priveşte birourile din cadrul AFI Park, primele trei clădiri de birouri funcţionale din cadrul parcului vor genera un venit operaţional net de peste 6 milioane de euro. În cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni lucrează în prezent 2.000 de angajaţi în magazine, restaurante şi în zonele de divertisment, iar, odată cu livrarea clădirilor de birouri AFI Park 4 şi 5, în cadrul parcului de birouri vor lucra circa 8.000 de angajaţi, potrivit lui Hay.

Dezvoltarea din Cotroceni nu este singurul proiect dezvoltat pe spaţiul unei foste fabrici de israelienii de la AFI. Compania a cumpărat în 2007 terenul fostei fabrici Flacăra din Ploieşti şi a dezvoltat un centru comercial de 33.000 de metri pătraţi, în urma unei investiţii totale de aproximativ 60 de milioane de euro. În prezent, în cadrul acestuia lucrează aproximativ 1.000 de persoane. „Principalul avantaj pentru oraş şi pentru locuitorii atât din Bucureşti, cât şi din Ploieşti este că am luat două foste terenuri industriale aflate în centrul oraşului, care au stat abandonate timp de câţiva ani şi care aveau un efect negativ asupra cartierelor din vecinătate, şi le-am transformat în noi centre comerciale şi în birouri pline de viaţă. Celălalt avantaj este asigurarea de noi locuri de muncă în cele două oraşe pentru aproximativ 10.000 de oameni“, descrie David Hay, CEO-ul AFI Europe, cele două proiecte dezvoltate pe terenurile fostelor fabrici.

Odată ce vor finaliza proiectul AFI Park, dezvoltatorii îşi vor muta atenţia spre proiectul de birouri AFI Business Park, poziţionat pe Şoseaua Progresului, vizavi de centrul comercial Vulcan Value Center dezvoltat de NEPI şi în apropiere de hotelul Marriott. „Plănuim să facem un parc de afaceri cu o suprafaţă de aproximativ 500.000 de metri pătraţi, care va fi dezvoltat în trei etape şi va ţinti mai ales companiile din sectorul IT&C, BPO şi shared services“, explică Hay. Lucrările pentru acest proiect urmează să înceapă la începutul anului viitor, iar prima etapă a proiectului urmează să fie finalizată la mijlocul anului 2017, volumul investiţiei fiind unul similar cu cel al AFI Park. Compania a anunţat recent şi achiziţia terenului fostei uzine Hidromecanica din Braşov de la retailerul francez Cora. Compania va dezvolta aici un proiect cu o destinaţie mixtă, format dintr-un centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 40.000 de metri pătraţi şi un proiect de birouri de 11.000 de metri pătraţi, ambele urmând să fie deschise în octombrie 2017, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

Urmărește Business Magazin

/cover-story/in-1948-era-prima-fabrica-din-romania-care-producea-si-comercializa-masini-electrice-specializate-iar-acum-este-cel-mai-mare-complex-mixt-de-retail-si-afaceri-14694538
14694538
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.