Tot mai digitali

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 08 iunie 2017 259 afişări

Tehnologia avansează rapid, iar soluţiile digitale nu mai sunt apanajul exclusiv al marilor afaceri, care au şi bugete pe măsură. Companiile mici reuşesc să intre în competiţia din mediul digital, iar preocuparea firmelor pentru duelul din acest câmp de bătaie creşte permanent.

Tot mai digitali

4.500 de companii au completat un chestionar pe platforma online ready.vodafone.ro, lansată în luna octombrie a anului trecut. ”Gradul de digitalizare a afacerii la nivel naţional a evoluat de la 36% în octombrie la 44% în luna martie a acestui an“, spune Daniel Bobu, director enterprise marketing în cadrul Vodafone România. Concret, aceste companii folosesc instrumente şi platforme care le permit să-şi eficientizeze afacerile.

Conform informaţiilor colectate de pe platforma Vodafone pe parcursul a şase luni, în România companiile se concentrează pe îmbunătăţirea experienţei clienţilor, folosesc tot mai mult datele mobile şi sunt tot mai interesate de produsele inteligente.

Pentru 60% dintre companii îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii este o prioritate, aceasta fiind urmată de eficientizarea costurilor (pentru 52% dintre firme) şi comunicarea eficientă dintre angajaţi (42%).

Platforma online ready.vodafone.ro permite firmelor să-şi evalueze, prin completarea unui formular online, gradul de pregătire pentru a funcţiona în economia digitală.

Ready Business Score este un instrument prin care companiile pot să-şi evalueze eficienţa afacerilor în comparaţie cu competitorii, precum şi gradul de adaptare la noile tendinţe tehnologice. Companiile pot completa chestionarul online accesibil la ready.vodafone.ro, pentru a obţine o analiză personalizată a afacerii, bazată pe nevoile sale pentru a-şi creşte eficienţa. Analiza personalizată este însoţită de un raport detaliat ce conţine recomandări de soluţii din trei arii importante pentru orice afacere: agilitate operaţională, conectarea angajaţilor şi interacţiunea cu clienţii.

Compania a lansat săptămâna trecută şi o nouă opţiune a platformei Ready Business Score, respectiv scorul pe industrie, un instrument care permite companiilor să se compare cu competitorii lor direcţi, care activează în aceeaşi industrie, din punctul de vedere al eficienţei şi al gradului de adaptare la noile tendinţe tehnologice. Conform datelor colectate până acum, cele mai pregătite industrii pentru economia digitală sunt sectoarele tehnologie şi IT (54%), media, publicitate şi divertisment (52%), guvern şi sectorul public (52%), turism şi ospitalitate (49%). 

Mai nou, companiile pot face comparaţii şi cu media pe industrie, dar şi cu competitorii de dimensiuni similare. ”Există diferenţe semnificative între firmele mici, cu până în zece angajaţi, şi cele cu peste 50 de angajaţi„, spune Daniel Bobu. De pildă, în rândul firmelor cu mai puţin de 10 angajaţi, cel mai mare scor Ready Business este obţinut, în medie, de companiile din domeniile tehnologie (52%) şi media şi divertisment (50%). În rândul firmelor cu 10 – 50 de angajaţi, cel mai bun scor este obţinut, în medie, de cele din domeniile tehnologie (57%), transport şi logistică (55%) şi educaţie (55%).

În România există 660.000 de firme, dintre acestea fiind active câteva sute de mii, iar un studiu realizat de 360insights în perioada septembrie-octombrie 2016, pe 300 de companii din întreaga ţară, arată că firmele din ţară sunt 36% Ready Business. ”4.500 de companii au completat chestionarul până acum şi ne aşteptăm ca numărul lor să crească în continuare„, afirmă Daniel Bobu. După completarea chestionarului şi evaluarea gradului de pregătire digitală, firmele pot alege să ia legătura cu echipa de sute de consultanţi ai Vodafone pentru a solicita detalii şi soluţii personalizate. Daniel Bobu nu a dat însă detalii despre numărul de companii care au devenit clienţi în urma discuţiilor începute după calcularea scorului Ready Business.

Iar loc de creştere în materie de pregătire a companiilor pentru duelul din economia digitală mai este, de vreme ce unele firme, de pildă, nu se promovează deloc în mediul online, nu monitorizează flota de maşini sau păstrează datele despre clienţi pe suport de hârtie.

Conform informaţiilor adunate pe platforma Ready Business, în ce priveşte metodele folosite pentru emiterea facturilor, 55% din firme utilizează un soft instalat pe calculator, 29% suport de hârtie, 11% apelează la aplicaţii în cloud, 6% folosesc alte metode. Iar în ce priveşte metodele de încasare a banilor de la clienţi din afara biroului, 56% din firme folosesc viramentul bancar, 47% încasează cash cu chitanţier, 45% apelează la ordin de plată, iar 34% încasează bani cash cu factură pe suport de hârtie.

Era digitală aduce oportunităţi dar şi provocări suplimentare faţă de cele cu care eram obişnuiţi. În prezent, companiile nu mai concurează doar la nivel de oraş, regiune sau ţară. Pentru un produs standardizat, toată piaţa globală este un concurent. Acum 20 de ani, cine investea se aştepta să-şi vadă afacerea crescând. Acum condiţiile de piaţă s-au schimbat, multe companii investesc şi constată că rezultatele nu sunt cele pe care le aşteptau. Pentru că au investit în direcţia greşită. Sau lucrurile s-au schimbat şi compania nu s-a adaptat la ritmul de lucru tot mai alert, cu o concurenţă aprigă, globală. În această eră, consumatorul, clientul, se află în spatele ecranului unui device, iar în acest context, eficienţa operaţională devine tot mai importantă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companii,
firme,
afaceri,
refuz,
crestere,
tehnologie,
solutii,
duel

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.