Un software frumos

Autor: Ioana Matei Postat la 11 octombrie 2017 1280 afişări

… este conceptul pe care spun că şi-au construit afacerea fondatorii companiei de dezvoltare de aplicaţii mobile pentru iOS şi Android Adonis Software. Au pariat pe această nişă când domeniul nu era încă popular în România, iar de atunci, businessul lor a crescut într-un ritm accelerat: anul acesta, de pildă, se îndreaptă spre o creştere de 120% faţă de 2016, iar marja de profit, spre 30 - 40% din cifra de afaceri. Pe ce mizează ei în continuare?

Un  software frumos

”Credem că în ziua de astăzi software-ul a devenit o formă de artă. Fiecare produs pune foarte mare accent pe grafică, pe experienţa utilizatorului, pe ce simte acesta în momentul în care foloseşte respectivul produs“, descrie Andu Morie, CEO-ul companiei de dezvoltare de aplicaţii pentru mobile Adonis Software, filosofia din spatele acesteia. Concret, Adonis Software este o companie locală axată pe dezvoltarea de aplicaţii mobile pentru iOS şi Android, fiind, potrivit reprezentanţilor acesteia, printre primele specializate pe această nişă în România. Morie povesteşte că şi-au propus ca prin intermediul activităţii lor să arate că software-ul nu este doar o tehnologie rece, cum este deseori văzută, ci o experienţă artistică din toate punctele de vedere. ”Pe scurt, creăm un software frumos. Nu este un concept nou, acelaşi principiu îl au şi cei de la Apple, de exemplu“, spune el.

Veniturile firmei au crescut constant de la înfiinţare până acum, cu ani în care şi-au dublat cifra de afaceri faţă de cei precedenţi, situaţie în care se regăsesc şi în 2017, când încasările ar urma să bifeze un plus 120% faţă de anul trecut, iar marja de profit se va plasa între 30% şi 40%. În prezent, echipa Adonis Software este formată din peste 20 de oameni, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut a fost de aproape 230.000 de euro, cu o marjă de profit de 21%.

85% din veniturile companiei vin în prezent din dezvoltarea aplicaţiilor mobile custom (particularizate) pentru clienţi, 10% din dezvoltarea aplicaţiilor web şi a site-urilor şi 5%, din aplicaţii de realitate virtuală şi realitate augmentată, acestea din urmă fiind două domenii în care au intrat recent şi pentru care văd o creştere foarte mare în viitor, potrivit lui Andu Morie. El este, de anul acesta, şi CEO-ul companiei; compania a fost înfiinţată în 2011 de către Ancu Radu împreună cu un coleg de facultate, care a ieşit ulterior din firmă.

În prezent, compania are doi proprietari: lui Ancu Radu i s-a alăturat Lucian Dinuţ. ”În 2011, smartphone-ul apăruse abia de 3-4 ani. În România nu prea existau companii dedicate dezvoltării de aplicaţii mobile. Majoritatea se concentrau pe web şi abia începeau să înfiinţeze un departament de mobile. Pe piaţa din străinătate însă cererea pentru acest serviciu era în creştere considerabilă, aşadar am considerat momentul oportun pentru înfiinţarea unei companii dedicate acestei nişe, ţinând cont şi de experienţă mea din acel moment“, descrie Ancu Radu raţionamentul din spatele înfiinţării Adonis Software.

El a absolvit în 2010 Facultatea de Automatică şi Calculatoare, secţia Calculatoare, din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, după care şi-a continuat studiile cu un master MBA în limba engleză la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, tot în cadrul UPB. În timpul studiilor masterale, s-a angajat într-o altă companie de oursourcing de servicii software – după câteva luni de programare, a fost numit manager de proiect în departamentul de mobile, nou înfiinţat al companiei, funcţie pe care a avut-o timp de un an.

A făcut apoi pasul spre antreprenoriat şi a pus bazele Adonis Software în 2011, împreună cu un coleg de facultate. Au pornit cu o investiţie iniţială de 10.000 de euro – câte 5.000 de euro din partea fiecărui membru fondator. ”Avantajul în software este că poţi începe multe businessuri şi cu investiţii financiare destul de mici, dar neapărat trebuie să ai cunoştinţe în domeniu şi să investeşti mult efort“, descrie el unul dintre avantajele domeniului. S-au concentrat la început pe piaţa din străinătate şi pe crearea unui portofoliu de proiecte, dar şi de clienţi care să îi recomande. ”Am pus mare accent pe buna organizare a proceselor interne încă de la început şi am crescut la nivel de calitate considerabil în primii doi ani. A urmat apoi creşterea pe orizontală, a numărului de oameni pe de o parte, şi simultan investiţia în proiecte proprii. Acestea ne-au ajutat foarte mult atât în mod direct, unele fiind profitabile, cât şi indirect, contribuind enorm la imaginea noastră şi la vizibilitatea pe piaţă“, descrie Radu paşii făcuţi la început. Iar dacă iniţial au lucrat doar pentru clienţi străini, Ancu Radu spune că piaţa a avansat treptat şi la noi, astfel că în acest moment jumătate dintre clienţii lor sunt din România.

Înainte de a fi recrutat, Andu Morie înfiinţase o agenţie web împreună cu un coleg de facultate. A absolvit şi el Facultatea de Matematică şi Informatică, secţia Informatică, din cadrul Universităţii din Bucureşti în 2014, în cadrul căreia a urmat apoi masterul de inginerie software. În primul an de facultate a început să lucreze în regim de freelancing ca web developer, iar la finalul facultăţii a înfiinţat agenţia web. În 2017, s-a alăturat echipei Adonis Software, ca CEO.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.